2019-12-12 14:14

Directorul Sălii Polivalente din Bucureşti, CONDAMNAT la trei ani de închisoare cu executare

 |  07:05
Directorul Sălii Polivalente din Bucureşti, CONDAMNAT la trei ani de închisoare cu executare

Judecătorii Tribunalului Bucureşti au decis condamnarea lui Octavian Bitu, directorul Sălii Polivalente din Bucureşti, acuzat de fapte de corupţie, la trei ani de închisoare cu executare. Decizia instabţei nu este definitivă şi poate fi contestată, potrivit Mediafax.

Octavian Bitu a fost trimis în judecată de procurorii DNA pe 23 septembrie, el fiind acuzat că, în perioada aprilie - august, a pretins de la un om de afaceri, denunţător în cauză, suma de 10.000 euro şi cedarea unei construcţii deţinute de firma acestuia către o societate la care este asociat, în vederea valorificării în activităţi comerciale.

"Despre valoarea construcţiei, din care inculpatul Bitu Octavian a solicitat practic jumătate în scopul derulării de activităţi comerciale, denunţătorul a afirmat că este de minimum 180.000 euro, conform actelor contabile ale firmei. În schimbul banilor şi foloaselor materiale pretinse, inculpatul Bitu Octavian l-a asigurat pe denunţător că va stinge procesul civil aflat în derulare între CSN Sala Polivalentă şi firma acestuia din urmă şi va prelungi contractul de închiriere a terenurilor pe care se află construcţia respectivă", au precizat procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Potrivit anchetatorilor, directorul Sălii Polivalente din Bucureşti i-ar mai fi promis omului de afaceri că, în schimbul banilor şi foloaselor cerute, la viitoarea licitaţie pentru închirierea terenurilor, câştigătoarea va fi o firmă la care denunţătorul şi un apropiat al lui Bitu să fie asociaţi.

"Pe terenurile pe care le închiriase de la Complexul Sportiv Naţional - Sala Polivalentă, firma denunţătorului construise o clădire pentru care, în cursul anului 2013, avea un contract de închiriere cu un restaurant", susţin procurorii. 

Octavian Bitu mai este acuzat că, în luna aprilie 2013, ar fi ameninţat un alt om de afaceri, denunţător în cauză, că îi vor fi reziliate contractele de închiriere pentru terenuri, dacă nu va renunţa la contractul de închiriere a construcţiei pentru ca aceasta să fie închiriată unei firme indicate de directorul Sălii Polivalente.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-12-15



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray