2019-09-19 09:31

Doi medici din Argeș, condamnați la închisoare pentru luare de mită

 |  23:10
Doi medici din Argeș, condamnați la închisoare pentru luare de mită

Camelia Săndulescu și Iulia Maria Mihai, care au lucrat ca medici experți la Serviciul de Expertiză a Capacității de Muncă de la Casa Județeană de Pensii și Asigurări Sociale Argeș, au fost condamnate miercuri la câte 4 ani de închisoare cu executare într-un dosar în care au fost judecate pentru luare de mită în formă continuată, sentința nefiind definitivă.

Tribunalul Argeș a aplicat inculpatelor și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi pe o perioadă de 4 ani, potrivit sentinței publicate pe portalul instanțelor de judecată. Este vorba de dreptul de a fi ales în autoritățile publice, dreptul de a ocupa o funcție care impune exercitarea atribuțiilor de stat și dreptul de a exercita profesia de care s-au folosit pentru săvârșirea infracțiunii, aceea de medic expert în cadrul Comisiei de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă, notează Agerpres.

Instanța a mai decis să reducă din pedeapsa aplicată fiecăreia dintre inculpate perioada reținerii, a arestului preventiv și a arestului la domiciliu, începând cu data de 11 iunie 2014 și până la data de 25 iunie 2015, dar și să ridice măsura controlului judiciar luată față de cele două.

"În baza art. 112 lit. e Cod procedură penală, confiscă de la inculpata Săndulescu Camelia suma de 56.650 lei și de la inculpata Mihai Iulia Maria suma de 44.900 lei, bani dobândiți de acestea prin săvârșirea infracțiunilor, precum și a bunurilor dobândite prin săvârșirea infracțiunilor, ce se află la Camera de corpuri delicte a instanței (...). În baza art. 274 alin. 1 și 2 Cod penal, obligă pe fiecare dintre inculpate la câte 18.000 lei cheltuieli judiciare către stat", se mai arată în hotărârea instanței.

Sentința pronunțată de Tribunalul Argeș nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-04-20



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray