2020-08-08 06:20

Dosarul violențelor de la PROTESTUL din 10 august 2018 a fost CLASAT parțial de DIICOT

 |  15:50
Dosarul violențelor de la PROTESTUL din 10 august 2018 a fost CLASAT parțial de DIICOT

DIICOT a anunțat miercuri că dosarul violenţelor de la protestul din 10 august 2018, din Piaţa Victoriei, a fost clasat în ceea ce priveşte săvârşirea de acţiuni împotriva ordinii constituţionale, dar şi în ceea ce priveşte acuzaţiile la adresa coordonatorilor intervenţiei forţelor de ordine, iar urmărirea penală pentru purtare abuzivă, abuz şi neglijenţă în serviciu în cazul unpr jandarmi care ”au exercitat violenţe nejustificate împotriva unor protestatari” a fost declinată către Parchetul Militar.

Clasarea în ceea ce priveşte acuzaţiile de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă îi vizează pe coordonatorilor acţiunii jandarmilor, Laurenţiu Cazan, Mihai Dan Chirică, Gheorghe Sebastian Cucoş şi Ionuţ Cătălin Sindile, scrie News.ro.

Conform anunţului făcut miercuri de DIICOT, prin ordonanţa din data de 26.06.2020, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au dispus următoarele:

1. Clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii, în forma tentativei, a infracţiunii de acţiuni împotriva ordinii constituţionale;

2. Declinarea competenţei de efectuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu constând în aceea că ”în data de 10.08.2018, începând cu ora 18:00, cu ocazia mitingului organizat în zona Piaţa Victoriei din mun. Bucureşti, au avut loc incidente violente în care au fost implicate forţele de ordine din cadrul Jandarmeriei Române, în urma cărora a rezultat rănirea mai multor persoane”, în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Parchetelor Militare.

3. Clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii de către suspecţii maior CAZAN LAURENŢIU VALENTIN, comisar şef de poliţie CHIRICĂ MIHAI DAN, colonel CUCOŞ GHEORGHE SEBASTIAN şi colonel SINDILE IONUŢ-CĂTĂLIN a infracţiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual participaţie  improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă;

4. În vederea aprecierii incidenţei în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 7475/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a dispoziţiilor art.335 Cod procedură penală, respectiv cu privire la extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de participaţie improprie la lovire sau alte violenţe prev. de art.52 alin.3 Cod penal cu referire la art.193 Cod penal, un exemplar al ordonanţei a fost comunicat prim-procurorului acestei unităţi de parchet.

Aproape 800 de protestatari au depus plângeri penale împotriva jandarmilor, după violenţele de la mitingul diasporei  din 10 august din 2018. De asemenea, 160 de membri ai forţelor de ordine au reclamat şi ei că au fost agresaţi de demonstranţi. Peste 1.100 de martori şi sute de victime ale violenţelor au fost audiaţi.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-07-15



Parerea ta...

COMISARUL PARAIPAN
15 Iul 2020

cum ramane cu mineriadele nu cumva ati vrea sa le clasati si pe alea?Crime contra umanitatii?nici o problema la Iliescu totul e posibil viata omului nu face doi bani la bolsevicul mafiot ciumat rosu
ADEVARUL
16 Iul 2020

Romania singura țară din lume fără justiție.
DEMOCRAțIA IN CăCAT
16 Iul 2020

Clasa politica împreună cu justiția ro' este o clasa a țigănimii si al mizeriei. Aceasta țigănime dezvolta prin munca lor o batjocura la adresa poporului roman.
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz