2019-09-21 12:18

Elena Udrea intră în cursa pentru Cotroceni: Cristian Diaconescu candidează independent la Preşedinţie

 |  21:01
Elena Udrea intră în cursa pentru Cotroceni: Cristian Diaconescu candidează independent la Preşedinţie

Rene Pârşan

Cristian Diaconescu va merge pe mâna lui la prezidenţiale, în condiţiile în care azi, în Consiliul Naţional al Partidului Mişcarea Populară, va fi anunţată candidatura Elenei Udrea pentru Cotroceni. Până ieri, Diaconescu era oficial candidatul PMP pentru alegerile din toamnă. De asemenea, Diaconescu a anunţat că va părăsi partidul, dar nu şi fundaţia Mişcarea Populară, al cărei membru fondator este. Conform propriilor declaraţii el nu l-a anunţat nici pe principalul lui votant, Traian Băsescu, nici pe liderul PMP, Elena Udrea, despre intenţia sa. Diaconescu s-a ferit să facă vreo declaraţie referitoare la puciul din interiorul partidului.

„Îmi anunţ candidatura de independent la Preşedinţia României. Nu voi mai fi membru PMP, dar voi rămâne preşedintele al Fundaţiei Mişcarea Populară”, a anunţat luni, cu o zi înaintea Consiliului Naţional al PMP, Cristian Diaconescu. Aceasta a fost reacţia sa la jocurile de culise prin care va fi înlocuit de Elena Udrea în cursa pentru Cotroceni. Cu o ingenuitate nedemnă pentru un politician, el a mai afirmat că a aflat despre debarcarea sa din presă.

Doi PMP pentru Cotroceni

Dincolo de decizia sa, Diaconescu promite o surpriză de proporţii referitor la numărul de semnături de susţinere, sugerând că Udrea va fi umilită de lipsa de suport popular. „Voi rămâne preşedinte al Fundaţiei Mişcarea Populară, este o organizaţie pe care am înfiinţat-o şi am susţinut-o ferm. Fac apel la cei care au plecat din fundaţie să-şi reconsidere poziţia şi să se întoarcă pentru că împreună avem şanse să reconstruim România, fără minciuni şi cu încredere vom trece peste problemele de astăzi”, a mai adăugat optimist Cristian Diaconescu, acompletând că înlocuirea unui candidat stabilit statutar în timpul jocului este fără precedent în politica românească. Imediat după acest anunţ, Elena Udrea a declarat că regretă decizia lui Diaconescu, dar că este pregătită să îşi asume candidatura, fiind, în opinia sa, singurul candidat care îl poate învinge pe Ponta. „Sunt pregătită să-mi asum candidatura la Preşedinţie”, a afirmat ea în preludiul Consiliului de azi.

Traian Băsescu se implică, dar nu se bagă

Deocamdată, Traian Băsescu nu a avut nici o reacţie publică legată de schimbarea de macaz din partidul său de suflet, nici referitoare la decizia lui Diaconescu de a candida independent, nici la „surpriza” Udrea. La rândul său, Cristian Diaconescu susţine că nu s-a consultat cu preşedintele şi, mai mult, nu ştie dacă are sprijinul acestuia, menţionând că şeful statului a spus ceea ce a avut de spus. „Preşedintele s-a exprimat, a spus ce a avut de spus, eu m-am exprimat, păstrez determinarea de a continua această candidatură independent, de acum încolo fiecare ştie ce are de făcut”, a afirmat Diaconescu. De asemenea, el a declarat că nu a informat-o pe Elena Udrea despre decizia sa de a candida ca independent la prezidenţiale şi de a demisiona din PMP, precizând că nu va participa nici la Consiliul Naţional. Mişcarea supriză din interiorul PMP creează oarece haos în filialele din teritoriu, astfel că dacă pemepiştii din Vaslui şi Suceava salută implicarea Elenei Udrea în bătălia pentru Cotroceni, cel puţin filiala Hunedoara pare picată din cer şi continuă să strângă semnături pentru Cristian Diaconescu.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-08-18



Parerea ta...

CRISTI D ESTE UN COMUNIST PERV
18 Aug 2014

S-a retras ca un las Cristi Diaconescu, dupa ce a demonstrat ca este un candidat slab, neinteresant, necunscut in tara, rece, distant, fara electorat, fara semnaturi, a mai dat si bir cu fugitii si n-a asteptat pana maine! Stia ca PMP este in fierbere deoarece nu le-a adus puncte in precampanei, nu a crescut nici el nici partidul in sondaje, de asta a fiugit ca un las! Inca o dovada ca nu avea ce cauta in aceasta cursa pentru Cotroceni! Mai stia ca se va pune problema faptului ca a semnat pentru demiterea Presedintelui fiind printre cei 322, ei?! Si se da de dreapta, vrea Fundatia? Oare nu-i este rusine?
Doresc sa comentez



MAI VECHI...

Despre Nuţi-Spaima Constituţii şi alţii ca ea Un hohot în plină vară. Elena Udrea i-a dat la puci lui Cristian Diaconescu, arătându-i cine e bărbatul în partidul preşedintelui. Oamenii şefei PMP i-au indicat candidatului uşa, cu prima iscălitură de pe listele de susţinere în braţe, motivând că nu pot aduna alte semnături pentru un fătălău
13 Aug 2014 |

PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray