2019-06-20 22:37

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Penitenciarelor: Bine ai venit acasă, Liviu! Poate te miră că-i cam îngust

 |  09:41
Federaţia Sindicatelor din Administraţia Penitenciarelor: Bine ai venit acasă, Liviu! Poate te miră că-i cam îngust

Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor fac referire, într-un comunicat de presă intitulat "Bine ai venit acasă, Liviu", la condiţiile pe care liderul PSD Liviu Dragnea, condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare, le poate găsi în penitenciar. "Poate te miră că-i cam îngust, ori că-i olecuţă de mucegai sau că-s prea mulţi colegi în cameră. Preocupat fiind cu amnistii şi graţieri, deşi aveai pe mână banii ţării, ai uitat să repari puşcăriile", spun aceştia.

"Bine ai venit acasă, Liviu! Mai jos, câteva învăţături utile pentru carantină şi pentru cei câţiva ani de după – Iartă maşina aia mioritică în care te-au adus la noua ta casă, dar alta n-am avut. Bugetul mic, sistemul penitenciar subfinantat şi subminat. Ştii matale! Doar te-ai luptat mai bine de 2 ani să ne dărâmi cu tot cu justiţie şi puşcării! Dacă reuşea Tudorel să libereze toţi deţinuţii, acum făceai puşcărie singur. Toată Rahova era, practic, a ta. N-aţi reuşit, şi-a fost o doar o întâmplare că sluga s-a dovedit nevredincă. Greu eşec!", se arată într-un comunicat de presă de marţi, al Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP).

Reprezentanţii Federaţiei fac referire la condiţiiledin penitenciare.

"Camera o găseşti aşa cum ai lăsat-o când ai redus de vreo 3 ori banii de investiţii pentru penitenciare în timp ce plângeai şi te smiorcăiai la televizor de mila miilor de infractori condamnaţi pe nedrept pentru crime, tâlharii, violuri, hoţii şi alte blestemăţii. O să-i cunoşti mai bine şi-o să plângeţi împreună. (...) Poate te miră că-i cam îngust, ori că-i olecuţă de mucegai sau că-s prea mulţi colegi în cameră. Preocupat fiind cu amnistii şi graţieri, deşi aveai pe mână banii ţării, ai uitat să repari puşcăriile şi să le aduci aprope de nivelul vilelor pe care le vedem uneori filmate discret din drona. Nu credeai că ţi se întâmplă şi ţie justiţie", scrie în comunicat.

Liderul PSD Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv, luni, de magistraţii ICCJ, la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Zeci de oameni au strigat „La puşcărie!” când primul autoturism, maşina personală a lui Liviu Dragnea, a ieşit din reşedinţa acestuia din nordul Capitalei, luni după-amiază. Autoturismul are geamuri fumurii, care erau şi acoperite cu perdeluţe. Câţiva bărbaţi chiar au lovit maşina lui Liviu Dragnea.

O a doua maşină a părăsit reşedinţa lui Liviu Dragnea, la aproximativ 20 de minute după ce primul autoturism a plecat. Dragnea se afla în a doua maşină, care era a poliţiştilor care au venit să pună în aplicare mandatul de executare. El era îmbrăcat cu o cămaşă în dungi, iar în buzunarul de la piept avea cartea de identitate, după cum s-a văzut în imaginile transmise de televiziunile de ştiri. Liviu Dragnea a fost dus la Penitenciarul Rahova.

„Astăzi, poliţişti din cadrul DGPMB au pus în aplicare un mandat de executarea pedepsei cu închisoarea emis pe numele unui bărbat. Cel în cauză a fost preluat de la reşedinţa sa din Bucuresti şi încarcerat în penitenciarul Rahova”, a anunţat şi Poliţia Capitalei.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-05-28



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray