2019-11-13 17:53

Fifor: Am dispus ca Poliţia să înceapă verificarea transportatorilor ilegali de persoane în toată ţara

 |  09:35
Fifor: Am dispus ca Poliţia să înceapă verificarea transportatorilor ilegali de persoane în toată ţara

Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, anunţă că poliţiştii au demarat o acţiune la nivel naţional de verificare a celor care efectuează ilegal transport de persoane.

"Am dispus ca, începând de ieri, Poliţia să înceapă verificarea transportatorilor ilegali de persoane în toată ţara. Desfăşurată timp de 8 zile în primă fază, acţiunea vizează depistarea celor care efectuează transport neautorizat de persoane", a scris Fifor vineri, pe Facebook.

Potrivit unui comunicat al MAI, controalele au ca scop depistarea celor care efectuează transport neautorizat de persoane, punând în pericol pasagerii, dar şi sancţionarea oricăror încălcări ale OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

"În controalele din trafic, dar şi de la sediile societăţilor comerciale, sunt vizate atât persoanele fizice neautorizate, cât şi firmele care realizează astfel de activităţi, contra cost, fără licenţă şi autorizaţie de transport. Acţiunile vor fi concentrate în special în apropierea zonelor de îmbarcare şi debarcare a pasagerilor din staţiile pentru mijloacele de transport în comun, gări, autogări sau pe traseele de deplasare ale acestor autovehicule", se precizează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, alături de poliţişti rutieri, cei de la ordine publică, investigarea criminalităţii economice şi transporturi, în acţiunile de control vor fi angrenaţi şi specialişti ai Registrului Auto Român şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-08-02



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray