2019-12-12 15:26

Fost deputat PNL, CONDAMNAT la închisoare pentru cumpărare de influență

 |  16:13
Fost deputat PNL, CONDAMNAT la închisoare pentru cumpărare de influență

Fostul deputat liberal Dorinel Ursărescu a fost condamnat la doi ani și patru luni de închisoare pentru cumpărare de influență. Decizia nu este definitivă, însă Ursărescu mai are o condamnare, anunță newsweek.ro.

Într-un alt proces, acesta a fost condamnat tot pentru fapte de corupție, la un an de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, într-un dosar de evaziune fiscală cu produse petroliere.

Până în luna august, Ursărescu a fost consilier al președintelui Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, „funcție pe care ajunsese cu sprijinul controversatului baron al PSD Neamț, Ionel Arsene”, potrivit publicației citate. Atunci, fostul premier Viorica Dăncilă i-a cerut demisia.

Acesta a fost deputat în legislaturile 2004 - 2008 și 2012 - 2016. În acest ultim mandat, a fost ales pe listele PNL pentru a trece apoi la ALDE.

Judecătorii de la Tribunalul Bacău au decis miercuri ca Dorinel Ursărescu, fost deputat PNL/ALDE de Neamț și fost președinte al PNL Neamț, să fie condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de cumpărare de influență.

Magistrații au constatat că „infracțiunea dedusă judecății în prezenta cauză este concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la 1 an închisoare cu suspendarea executării condiționate a pedepsei, prin sentința penală nr. 119 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În temeiul art. 15 din Legea 187, dispune anularea suspendării condiționate cu privire la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin decizia ÎCCJ (…)..aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv cea de 2 ani la care se adaugă sporul obligatoriu de 4 luni închisoare reprezentând o treime din cuantumul pedepsei mai mici, în final inculpatul având de executat pedeapsa rezultată de 2 ani și 4 luni închisoare (…) Dispune supravegherea executării pedepsei rezultante stabilite în prezenta cauză. În temeiul art. 92 raportat la art. 97 CP, stabilește un termen de supraveghere de 4 ani (…)”. Decizia Tribunalul Bacău nu este definitive și poate fi atacată a instanța superioară. Dorinel Ursărescu și ceilalți doi inculpați au fost trimiși în judecată de către procurorii anticorupție, în decembrie 2017.

Care erau acuzațiile DNA, potrivit unui comunicat publicat în 2017:

BANU MIHAI, trafic de influență în formă continuată, URSĂRESCU DORINEL, administrator al unei societăți comerciale, cumpărare de influență, ROTARU ION, administrator al unei societăți comerciale, cumpărare de influență.

În perioada iulie 2010 - noiembrie 2011, Banu Mihai, în calitate de deputat în Parlamentul României, a pretins și primit pentru partidul din care făcea parte, prin intermediul unei societăți comerciale, de la ceilalți doi inculpați, suma totală de 1.264.000 lei ( 824.000 lei de la Ursărescu Dorinel și 440.000 lei de la Rotaru Ion).

Banii au fost pretinși și primiți pentru ca Banu Mihai să-și exercite influența asupra reprezentanților unei societăți comerciale, astfel încât aceasta să subcontracteze lucrările de îndiguire a râului Siret pe tronsonul Rotunda – Buruienești, comuna Doljești, județul Neamț, firmelor administrate de Ursărescu Dorinel și Rotaru Ion. De asemenea, Banu Mihai a mai solicitat contractantului ca o parte din sumele datorate subcontractorilor să fie achitate prin bilete la ordin, a căror valoare a fost încasată, în cele din urmă, de către Banu Mihai.

Pentru a exista o justificare legală a circuitului banilor, la solicitarea lui Banu Mihai, între cele două societăți subcontractoare și firma care i-a remis contravaloarea biletelor la ordin au fost încheiate mai multe contracte de prestări servicii fictive.

În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpaților.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-11-13



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray