2019-08-24 10:04

Fost primar din Ilfov, reţinut de DNA

 |  18:53
Fost primar din Ilfov, reţinut de DNA

Procurorii DNA l-au reţinut pentru 24 de ore pe Ioan Rădulescu, fostul primar al comunei Copăceni, judeţul Ilfov, pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În cursul lunii martie 2008, inculpatul Rădulescu Ioan, în calitate de primar al comunei Copăceni, jud. Ilfov (calitate ce îi conferea de drept funcția de președinte al Comisiei Locale de Fond Funciar Copăceni), a pretins și primit de la o persoană denunțătoare suma de 150.000 de euro (din care, ulterior, i-a restituit acestuia 10.000 de euro, în echivalent lei), urmând ca în schimb, inculpatul să acționeze (având în vedere atribuțiile sale de Președinte al Comisiei Locale de Fond Funciar Copăceni) și să intervină pe lângă ceilalți membri ai Comisiei, astfel încât suprafețele de teren ale unor persoane fizice ce aveau emise titluri de proprietate pe diverse suprafețe de teren din comuna Copăceni, jud. Ilfov și care intenționau să înstrăineze dreptul de proprietate, să fie poziționate una lângă alta în cadrul unui plan parcelar (întocmirea acestuia fiind un atribut al Comisiei Locale de Fond Funciar Copăceni).

Ulterior, terenurile respective urmau să fie alipite în beneficiul denunțătorului cumpărător, având ca rezultat obținerea unei suprafețe de teren mai mare, ca și tot unitar, până la o suprafață totală de 10 – 20 de hectare de teren agricol.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-10-21



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray