2020-04-05 11:26

Fost șef de consiliu județean, CONDAMNAT la închisoare. Legături cu Victor Ponta

 |  18:26
Fost șef de consiliu județean, CONDAMNAT la închisoare. Legături cu Victor Ponta

Adrian Duicu, fostul șef CJ Mehedinți plecat de la PSD la Pro România, a fost condamnat definitiv la un an și jumătate de închisoare cu suspendare. Sentinţa ÎCCJ este definitivă. Adrian Duicu a fost acuzat de DNA că şi-a folosit calitatea influentă pentru a determina o promovare în centrala Ministerului Afacerilor de Interne pentru Ştefan Constantin Ponea, şeful Poliției Mehedinți. Procurorii DNA au susţinut că traficul de influenţă s-a făcut din biroul de premier al lui Victor Ponta de la Palatul Victoria.

Instanţa supremă a respins apelurile declarate de DNA şi Adrian Duicu, fiind menţinută sentinţa dată la fond în decembrie 2017 de Curtea de Apel Bucureşti.

Astfel, Adrian Duicu a fost condamnat la un an şi şase luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, însă el a fost achitat pentru celelalte infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată - trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, trei infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii de o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, două infracţiuni de dare de mită, două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia.

În cazul lui, judecătorii au dispus un termen de supraveghere de doi ani, el fiind obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe durata a 60 de zile în cadrul Primăriei Municipiului Orşova.

În acelaşi dosar, au fost condamnaţi Doina Borugă (manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Mehedinţi) - un an cu suspendare, Daniela Popescu (director executiv în cadrul CJ Mehedinţi şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin) - opt luni cu suspendare.

În schimb, au fost achitaţi realizatorul TV Andrei Bădin, Constantin Ştefan Ponea - fost şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, Constantin Popescu - om de afaceri şi preşedintele Organizaţiei municipale Orşova a PSD, Cristian Damian Stănoiu - avocat în cadrul Baroului Mehedinţi, Grigoriţa Feraru - consilier principal în cadrul CJAS Mehedinţi, Zenovia Elisabeta Rolea - preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Mehedinţi, Valentina Drăghia - administrator al unei societăţi comerciale.

Procurorii DNA l-au acuat pe Adrian Duicu de trafic de influenta chiar in biroul premierului Victor Ponta si a ministrului de Interne din acea perioada, Radu Stroe. Adrian Duicu a facut tot posibilul ca seful IPJ Mehedinti, Constantin Ponea, sa fie mentinut in functie si apoi avansat, cu scopul ca, la randul sau, seful politiei sa il ajute sa scape de dosarul de incompatibilitate deschis de ANI.

Anchetatorii sustin ca Victor Ponta l-a convocat la Guvern chiar pe seful Politiei Romane pentru a-i satisface pretentiile lui Duicu, care se temea ca isi poate pierde functia din cauza incompatibilitatii.

"La data de 13 iunie 2013, numitul Duicu Ioan-Adrian s-a deplasat la Bucuresti, fara a fi insotit insa de numitul Ponea Constantin Stefan. Aici, de la cabinetul prim-ministrului, l-a sunat pe numitul Ponea Constantin Stefan, transmitandu-i ca la premier se afla ministrul Afacerilor Interne. Apoi, numitul Duicu Ioan-Adrian i-a transmis lui Ponea Constantin Stefan un SMS, transmitandu-i ca prim-ministrul l-a chemat pe Toba Petre la Guvern. La solicitarea prim-ministrului, numitul Toba Petre s-a prezentat la Guvern, prilej cu care aici s-a intalnit cu numitul Duicu Ioan-Adrian, care i-a solicitat mentinerea temporara a numitului Ponea Constantin Stefan in functia detinuta si promovarea sa ulterioara in functia de director adjunct al Directiei de Ordine Publica, solicitare cu care Toba Petre s-a aratat de acord.

In imprejurarile sus-descrise, numitul Duicu Ioan-Adrian, folosindu-se de autoritatea conferita de pozitia sa din cadrul Partidului Social Democrat, a obtinut folosul pe care il promisese numitul Ponea Constantin Stefan", se arata in referatul DNA, in care se afla si mai multe stenograme ale interceptarilor telefonice.

Mai mult, Duicu i-a promis sefului IPJ Mehedinti ca sotia sa, Elisabeta Ponea, va fi promovata la Parchetul General sau DNA. Anchetatorii sustin ca Duicu l-a sunat pe Ponea si i-a comunicat rezultatul intalnirii cu seful Politiei Romane: "Tie ti-a rezervat director adjunct la Ordine Publica si-l tine pana de hotarasti tu sa pleci si i-am spus: nu pleaca de aiciea... stia subiectul de ea, ca vrea sa vina la Parchetul General, ca la DNA a avut o problema si n-a pus-o acolo... deci absolut ok, o sa urmeze treaba aia cat de curand; cealalta zic; ceea ce te intereseaza cel mai mult".


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-02-20



Parerea ta...

CAPUSE
19 Feb 2020

Daca ia condamnat ? Aruncarea de la mai , cind se face ?
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine