2020-07-10 01:52

Fostul ministru Daniel Chițoiu, INTERNAT la reanimare la Spitalul Floreasca

 |  16:49
Fostul ministru Daniel Chițoiu, INTERNAT la reanimare la Spitalul Floreasca

Fostul ministru Daniel Chițoiu a fost mutat la secția de Reanimare a Spitalului ”Floreasca”, a confirmat pentru G4Media purtătorul de cuvânt al instituției, medicul Bogdan Oprița, care a refuzat să mai facă alte comentarii.

Procurorul care anchetează accidentul în care a fost implicat fostul ministru de Finanțe Daniel Chițoiu a solicitat Spitalului Floreasca să i se furnizeze documentele privind diagnosticul și starea de sănătate a lui Chițoiu, au declarat surse judiciare pentru G4Media.

Cererea a fost făcută în contextul în care, imediat după accidentul soldat cu moartea a două persoane, secretarul general al ALDE a fost fotografiat mergând pe propriile picioare pentru ca apoi să fie luat pe targă și dus la spital.

Spitalul Floreasca a trimis deja documentele cerute de anchetatori, potrivit cărora Chițoiu are coaste rupte și fractură de stern, au precizat sursele citate.

Fostul ministru Daniel Chițoiu a fost implicat într-un accident rutier pe DN 7, în localitatea Zamfirești din județul Argeș, pe Dealul Negru, accident care a avut loc pe 26 decembrie. Chițoiu conducea o mașină Audi și s-a lovit frontal cu un autoturism Logan.

Două persoane care se aflau în Logan au murit, iar Daniel Chiţoiu a fost adus, joi seara, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, el prezentând un traumatism toracic suferit în urma accidentului rutier, au declarat, pentru Agerpres, surse medicale.

Ulterior, jurnalistul Ovidiu Vanghele a publicat pe Facebook fotografii făcute imediat după accident în care Chițoiu era în picioare, fără să primească îngrijiri medicale.

Un martor, șoferul care se afla chiar în mașina din spatele autoturismului condus de Chițoiu, spune că mașina fostului ministru a intrat pe contrasens și a lovit Loganul care venea regulamentar din sens opus.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-12-31



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz