2019-07-16 03:13

Fostul ministru de Interne, Cristian David, a fost ACHITAT definitiv

 |  15:46
Fostul ministru de Interne, Cristian David, a fost ACHITAT definitiv

Fostul ministru de Interne Cristian David a fost achitat definitiv, marţi, de magistraţii ÎCCJ. El era acuzat de trafic de influenţă, într-un dosar în care era acuzat de DNA de o mită de 500.000 euro.

De asemenea, Valeriu Roger Niţescu, fostul şef de cabinet al lui David, a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă. Achitare au primit şi Gheorghe Doloiu şi Marian Cristinel Bîgiu, fost prefect al judeţului Buzău, cei care primiseră achitare şi la instanţa de fond.

Instanţa a anulat și decizia de confiscare a sumei de 500.000 euro de la Cristian David, fiind ridicat sechestrul pus pe averea lui.

Potrivit DNA, în calitate de ministru al Internelor şi Reformei Administrative, în cursul anului 2007, prin intermediul lui Valeriu Roger Niţescu, Cristian David a pretins şi primit suma de 500.000 de euro de la Adrian Mladin, fostul primar din Jilava, beneficiar al unor drepturi litigioase pentru 15 hectare de teren în Buzău. Mladin, denunţător în dosar, cumpărase drepturile litigioase de la proprietarul de drept, Viorica Ştirbulescu.

Procurorii susţineau că suma de bani a fost pretinsă şi primită de Cristian David pentru a-şi exercita atribuţiile de îndrumare şi coordonare a activităţii prefecţilor într-o modalitate care să asigure emiterea unui titlu de proprietate asupra unui teren de 15 ha aflat în intravilanul municipiului Buzău de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-06-25

In legatura cu acest articol...

Fostul ministru Cristian David, CONDAMNAT la 5 ani de închisoare

Schimbarea la faţă a politicienilor din eşalonul doi. Azi, Cristian David. Imagini cât mii de cuvinte

Fostul ministru Cristian David, AUDIAT în dosarul de luare de mită

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Cristian David pentru luare de mită

Fostul ministru Cristian David a fost plasat în arest la domiciliu în dosarul în care este acuzat că a luat mită 500.000 euro

Procurorii DNA cer prelungirea arestului preventiv pentru fostul ministru Cristian David, acuzat că a primit mită 500.000 euro

Fostul ministru de Interne Cristian David, arestat pentru că ar fi luată mită 500.000 euro

QUINTA SPARTĂ DE LA IAŞI. S-a închis cercul politicienilor-infractori de la Iaşi. Cristian David, primul-ministru de Interne reţinut vreodată de DNA

UPDATE. Fost ministru de Interne, reţinut de DNA. Cristian David, acuzat că a luat mită 500.000 euro

Cristian David, fost ministru de Interne, acuzat de corupţie

DNA cere aviz pentru urmărirea penală a lui Cristian David. Fostul ministru, acuzat că a primit 500.000 euro mită

Fostul ministru Cristian David, urmărit penal pentru fals şi abuz în serviciu




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray