2019-12-08 00:10

Fostul ministru Valerian Vreme SCAPĂ definitiv în Dosarul Microsoft

 |  23:15
Fostul ministru Valerian Vreme SCAPĂ definitiv în Dosarul Microsoft

Magistraţii instanţei supreme au menţinut soluţia din primă instanţă de achitare pentru Valerian Vreme, acuzat de DNA că a încheiat, fără organizarea unei licitaţii publice, un contract de cumpărare a unor produse software Microsoft în şcoli. Decizia este, astfel, definitivă.

Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a achitat definitiv pe Valerian Vreme în dosarul în care a fost acuzat de abuz în serviciu.

Fostul ministru al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor Valerian Vreme a fost trimis în judecată în luna septembrie 2017, de procurorii DNA, el fiind acuzat că a încheiat, fără organizarea unei licitaţii publice, un contract de cumpărare a unor produse software Microsoft în şcoli.

Conform rechizitoriului procurorilor, în perioada septembrie 2010 – februarie 2012, Vreme Valerian, în calitate de ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, era acuzat că a încheiat, fără organizarea unei licitaţii publice, cu D.Con-Net AG, lider al unei asocieri de firme, un contract „ce avea ca obiect închirierea, pe o durată de 16 luni şi 13 zile, cu opţiune de cumpărare, a drepturilor neexclusive de utilizare a produselor software Microsoft în şcoli”.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-09-24



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray