2020-01-24 11:07

Fostul șef al DIICOT: Un român din șase are DOSAR PENAL

 |  19:07
Fostul șef al DIICOT: Un român din șase are DOSAR PENAL

Fostul șef al DIICOT Daniel Horodniceanu, candidat la şefia Parchetului General, a afirmat, miercuri, că Ministerul Public gestionează în prezent aproape 1.750.000 de dosare, ceea ce înseamnă că unu din şase români ar fi implicat într-un caz penal.

"Trebuie să spunem că la acest moment Ministerul Public gestionează undeva spre 1.750.000 de dosare. Dacă, rezonabil, putem să credem că sunt măcar două persoane implicate - unul care a reclamat şi cel care a fost reclamat, deci sunt undeva spre 3.500.000 de cetăţeni români. Dacă ne uităm la Comisia Naţională de Statistică şi spune că suntem 20.000.000 de oameni, înseamnă că unu din şase români este implicat într-un dosar penal, ceea ce pare foarte mult şi asta la o primă vedere, pentru că aceste dosare penale nu au toate aceeaşi implicaţie", a precizat Horodniceanu, la interviul susţinut pentru numirea şefului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, desfăşurat la Ministerul Justiţiei, potrivit Digi24.

El a adăugat că ar trebui făcută o analiză, urmată de o strategie, care să spună dacă anumite parchete ar trebui desfiinţate.

"Nu putem să le desfiinţăm doar noi, trebuie vorbit şi la nivel de instanţe şi să vedem ce e mai important, pentru că şi accesul cetăţeanului la justiţie este foarte important. Dar, aceste lucruri vor trebui nivelate în urma unei strategii pe resurse umane pe care ar trebui să o facă procurorul general, deşi cred că i-ar fi foarte greu la acest moment, pentru că din nou cadrul pe care ar trebui să îl aibă este mult ştirbit de imposibilitatea de a face delegări", a afirmat acesta, citat de Agerpres.

Daniel Horodniceanu a condus Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, fiind respins de fostul ministru al Justiţiei Tudorel Toader pentru un al doilea mandat.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-01-16



Parerea ta...

TARA LUI PAPURA VODA
16 Ian 2020

DA, "Un român din șase are DOSAR PENAL" SI 99 DIN 100 DE JUDICIARISTI SUNT PUSCARIABILI.......
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray