2020-08-13 06:38

Gigi Becali, gata să iasă din „purgatoriu”

 |  21:01
Gigi Becali, gata să iasă din „purgatoriu”

Ionuţ Mureşan

Gigi Becali a fost stăruitor în muncă şi disciplinat în detenţie, astfel că poate fi eliberat după executarea a două treimi din pedeapsă arată magistratul Judecătoriei Medgidia în motivarea deciziei prin care i-au admis omului de afaceri cererea de eliberare condiţionată.

„Instanţa apreciază ca îndeplinit şi criteriul obiectiv, respectiv a fost stăruitor în muncă, acumulând zile câştig, a fost disciplinat, nu are nici o sancţiune disciplinară şi a dat dovezi temeinice de îndreptare, în sensul că a acceptat pedeapsa care i-a fost aplicată, starea de detenţie apreciind-o ca un purgatoriu, de la viaţa materială la cea spirituală”, arată judecătorul în motivare. Instanţa a apreciat şi faptul că Becali a fost folosit la muncă pe perioada detenţiei, a elaborat trei lucrări pe care le-a publicat şi nu a provocat conflicte cu ceilalţi deţinuţi sau cu cadrele din penitenciar. „Pentru acest comportament a fost recompensat de 11 ori şi a beneficiat de două învoiri din penitenciar. Nu a fost cazul vreunui refuz de participare la activităţi şi programe. Cele trei sancţiuni disciplinare aplicate i-au fost anulate de către instanţă prin hotărâri definitive, ceea ce face să nu aibă nici o sancţiune disciplinară”, se precizează în motivare. Astfel, perioada efectiv executată din pedeapsă este, în opinia instanţei, „suficientă pentru ca funcţia şi scopul pedepsei să fie atinse”. Instanţa a susţinut, totodată, că evoluţia corespunzătoare a conduitei condamnatului pe perioada detenţiei demonstrează „dobândirea capacităţii concrete de mobilizare şi responsabilizare, în sensul reintegrării sale licite în societate”.

Om duhovnicesc”

În motivare sunt menţionate şi susţinerile făcute de inculpat în faţa instanţei, cu ocazia judecării cererii de eliberare condiţionată. Becali le-a mulţumit judecătorilor şi procurorilor care l-au condamnat, afirmând că altfel „nu ar fi găsit mântuirea, vindecarea spirituală”, arătând că pentru el „temniţa a fost o curăţare spirituală”.

La întrebarea preşedintelui de complet dacă este pregătit să se întoarcă în viaţa socială, petentul-condamnat arată că însăşi caracterizarea vorbeşte de la sine; când va ieşi din puşcărie se va transforma într-un om duhovnicesc şi va vrea să stea numai între oameni curaţi. Nu-l va mai interesa viaţa publică, pentru a nu mai fi îndemnat la păcat. În ce priveşte Steaua, dacă va aduce bani, o va păstra, dacă nu, o va da cadou, se mai menţionează în documentul citat. Un magistrate al Judecătoriei Medgidia a admis, pe 6 martie, cererea lui Gigi Becali privind eliberarea sa condiţionată din Penitenciarul Poarta Albă. Decizia a fost atacată de procurori, contestaţia urmând să se judece la Tribunalul Constanţa.

Codul penal, despre liberarea condiţionată

Potrivit noului Cod penal (art. 100), „Liberarea condiţionată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă: a) cel condamnat a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani; b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis; c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nici o posibilitate să le îndeplinească; d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate”.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-03-10



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz