2019-07-22 02:56

Grav accident în lanţ cu cinci maşini în Târgu Jiu. Mai multe persoane au fost rănite

 |  10:33
Grav accident în lanţ cu cinci maşini în Târgu Jiu. Mai multe persoane au fost rănite

Un grav accident în lanţ a avut loc sâmbătă dimineaţa în Târgu Jiu, în urma căruia mai multe persoane au fost rănite, după ce cinci maşini s-au tamponat la ieşirea din oraş spre Râmnicul Vâlcea.

Incidentul a avut loc în cursul acestei dimineţi, după ce şoferul unei maşini a încercat să vireze pe un drum secundar fără să se asigure, potrivit romaniatv.net. O altă maşină a intrat ulterior pe contrasens, încercând să evite impactul cu şoferul neatent, însă a fost izbită din plin de un alt participant la trafic.

Cinci maşini au fost implicate în acest accident în lanţ. Mai multe maşini de ambulanţă au ajuns de urgenţă la locul accidentului pentru a preluat răniţii. Autorităţile au precizat că patru persoane au fost rănite, medicii încearcând în prezent să îi stabilizeze.

Potrivit primelor informaţii, se pare că viaţa lor nu a fost pusă în pericol, însă testele medicale vor stabili dacă au nevoie de mai multe zile de spitalizare sau nu.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-09-20



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray