2019-10-24 08:35

Horea Uioreanu, baronul liberal de Cluj, săltat de DNA

 |  21:01
Horea Uioreanu, baronul liberal de Cluj, săltat de DNA

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a fost adus miercuri, pentru audieri, la DNA, după ce procurorii anticorupţie au făcut percheziţii la locuinţa şi la biroul său, de unde au ridicat documente ce vizează mai multe licitaţii publice presupus ilegale. Potrivit unor surse judiciare, liberalul este cercetat pentru luare şi dare de mită. Anchetatorii sunt interesaţi de modul în care omul de afaceri Ioan Bene, proprietarul Napoca Construcţii SA, a câştigat contractul pentru construcţia unei piste noi a Aeroportului din Cluj.

Procurorii Serviciului Teritorial Cluj al DNA au făcut percheziţii la 11 adrese din judeţul Cluj, printre care şi la Consiliul Judeţean, într-un dosar privind presupuse fapte de corupţie. Potrivit anchetatorilor, sunt vizate persoane aflate la conducerea autorităţilor locale. Printre aceste persoane se numără preşedintele CJ, liberalui Horea Uioreanu, şi, potrivit unor surse judiciare, fosta sa soţie, deputata Elena Uioreanu. Din declaraţia de avere rezultă că Elena Uioreanu a luat, în anul 2012, un împrumut de 109.800 de lei de la soţul său, dar a şi creditat o societate comercială, unde este acţionar unic, cu 145.293 de lei. Şeful CJ Cluj a ieşit, miercuri dimineaţă, din locuinţa sa din Cluj-Napoca însoţit de mai mulţi anchetatori de la DNA şi a urcat în maşina acestora, cu care a fost transportat până la sediul instituţiei pe care o conduce. Întrebat de către jurnalişti ce se întâmplă, Uioreanu a spus că este „o chestie de rutină”, iar la întrebarea unde pleacă a răspuns: „La birou”. Birourile lui Uioreanu, al arhitectului-şef şi al şefei de la investiţii au fost sigilate de procurori. Potrivit anchetatorilor, liberalui ar fi dat contracte din bani publici unor firme deţinute de persoane apropiate, în schimbul unui „comision” din aceşti bani.

Miza: un contract de 200 milioane de lei

Potrivit surselor citate, percheziţiile de la Aeroportul din Cluj sunt făcute în acelaşi dosar în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie, care ar fi fost comise în perioada 2013-2014, de către persoane din conducerea Consiliului Judeţean. În anchetă ar fi vizat şi omul de afaceri Ioan Bene, proprietarul Napoca Construcţii SA, firma care a construit noua pistă a Aeroportului din Cluj. Potrivit presei locale, construcţia pistei de 2.100 de metri a Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj a costat aproximativ 40 de milioane euro,  investiţie finanţată în mare parte de administraţia judeţeană şi parţial de Guvernul României. Lucrarea a fost contractată la preţul iniţial de 137,8 milioane de lei (fără TVA), de către consorţiul Construcţii Napoca SA - Icco Systems - Geo Arc Otopeni. Pe parcurs, prin suplimentări ale sumei iniţiale, pista a ajuns să coste peste 188 milioane de lei (tot fără TVA). Ioan Bene a declarat miercuri că nu este vizat în anchetă şi că nu ştie nimic despre percheziţii. În acelaşi dosar ar fi vizat şi consilierul judeţean Ioan Petran, preşedintele PNL Cluj-Napoca şi conferenţiar la Facultatea de Construcţii a Universităţii Tehnice din Cluj. Anchetatorii au făcut percheziţii atât la locuinţa lui Petran, cât şi la biroul acestuia de la Facultatea de Construcţii.

DNA, cu ochii pe Cluj

În martie 2014, şeful de cabinet al lui Uioreanu, Răzvan Pop, a fost audiat de procurori în dosarul în care patronul firmei de transport Fany, Ştefan Cadar, şi soţia lui, Olezia, au fost reţinuţi de DNA pentru dare de mită. În judeţul Cluj, compania Fany avea curse de transport metropolitan în mai multe comune limitrofe municipiului Cluj-Napoca, după ce a câştigat licitaţii în acest sens. Ştefan Cadar este urmărit penal pentru dare de mită, spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator şi cumpărare de influenţă.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-05-28



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray