2019-07-23 23:08

Încă un cutremur în presă. CTP - ultimul gând, în Gândul

 |  20:08
Încă un cutremur în presă. CTP - ultimul gând, în Gândul

„Acesta este ultimul meu text din Gândul”, își încheie Cristian Tudor Popescu (CTP) editorialul de miercuri, 29 iulie, publicat la ora 15.35 și intitulat „Cinema Dacia”. Nimic în editorial despre „Adevărul”, despre „Gândul”, ziarele lui, care l-au făcut mare și pe care le-a făcut mari. Doar despre drama personală, furtul „Blanșetei”, Dacia sa 1300, producție 2002. E un semn că va mai scrie pe undeva, prin presă. Sau poate că ultimul editorial a fost cel din Gândul, iar de acum urmează exclusiv memorialistica și interviuri date foștilor colegi.

Înființat în 4 mai 2005, de o bună parte a redacției „Adevărul” din „epoca” Dumitru Tinu, ziarul „Gândul” ar fi trebuit să se numească „Prezent”. Cum, însă, denumirea era înregistrată deja la OSIM, iar negocierile pentru achiziția ei au eșuat, s-a ajuns la Gândul și la emblema acestuia - „Gânditorul de la Hamangia”.

Curtat intens de Sorin Ovidiu Vîntu și de Adrian Sârbu, CTP a convenit, în cele din urmă, să-i vândă ultimului pachetul majoritar al societății editoare (Crucișătorul SRL), stârnind nemulțumirile redacției și în principal pe ale celor care i-au fost secondanți: Adrian Ursu și Bogdan Chirieac. CTP a renunțat la conducerea editorială a publicației în favoarea lui Adrian Ursu. Când acesta a plecat la trustul Realitatea-Cațavencu, al mogulului Vîntu, conducerea a revenit, pentru o scurtă perioadă de timp, lui Marius Nițu. A fost momentul în care Sârbu a decis să-l impună la conducerea ziarului pe protejatul său din PRO TV, Claudiu Pândaru. Sub conducerea acestuia, în aprilie 2011 “Gândul” a dispărut ca ziar print, rămânând exclusiv online. Cu acea ocazie, Pândaru mărturisea, într-un editorial, că a urât presa tipărită. De partea sa, CTP jelea ca la „moartea unei făpturi omenești”. Asta, însă, nu l-a împiedicat să asiste, impasibil, cum oamenii care construiseră „Adevărul” și apoi „Gândul” sunt îndepărtați, unul câte unul, din structura editorială. Au rămas până azi, alături de el, mai puțin de o mână de jurnaliști, în frunte cu Lelia Munteanu, fost redactor-șef adjunct „Adevărul”, editorialist „Gândul”.

Gândul face parte din trustul de presă Mediafax Group, deţinut de Adrian Sârbu, fondatorul PRO TV, arestat în Dosarul Mediafax, cercetat apoi în stare de arest la domiciliu, iar actualmente în stare de libertate, fiind acuzat de delapidare şi spălare de bani. Mediafax Group, care mai cuprinde agenția de presă Mediafax, „Ziarul Financiar”, dar și alte câteva zeci de publicații mai puțin semnificative, a intrat în insolvență în decembrie 2014, după ce a înregistrat o cifră de afaceri de 17,5 milioane de euro în anul precedent, cu pierderi de 2,6 milioane de euro și datorii de 15,4 milioane euro. Cei peste 260 de angajați au devenit conștienți că viitorul lor este sumbru în momentul arestării patronului.

Mediafax nu a transmis nici o știre despre demisia lui CTP, chiar și în condițiile în care aceasta a fost însoțită de a redactorului-șef al portalului de știri. Florin Negruțiu și-a anunțat demisia pe rețeaua de socializare Facebook, precizând că „Gândul rămâne foarte solid, ca audienţă și corp editorial”.

Din luna martie 2015, Cristian Tudor Popescu colaborează cu postul de știri Digi 24 (RCS & RDS).


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-07-30



Parerea ta...

Doresc sa comentez



MAI VECHI...

Despre Charlie Hebdo şi corectitudinea politică Măcelul din redacţia săptămânalului francez „Charlie Hebdo” se poate repeta oricând, oriunde în Europa? Oho, cu vârf şi îndesat! Mulţi se întreabă ce e de făcut. Nimic mai mult decât întoarcerea la valorile creştine pe care a fost construită civilizaţia europeană. În numele “corectitudinii politice” acestea au fost abandonate, mai bine zis prigonite, de ani buni. În Europa dacă atragi atenţia asupra faptului că uşor-uşor, cu metodă, ne încalecă islamul eşti imediat etichetat rasist, xenofob şi, nu de puţine ori, fascist. Agresivitatea propăvăduitorilor nenorocitei de “corectitudini politice” ne-a transformat pe mulţi în laşi sau în paria ai societăţii
08 Ian 2015 |

PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray