2020-03-30 14:28

INFOTRAFIC: date despre situația circulației rutiere, feroviare, aeriene, fluviale și maritime

 |  11:38
INFOTRAFIC: date despre situația circulației rutiere, feroviare, aeriene, fluviale și maritime

Centrul InfoTrafic al Poliției Române postează, periodic, date actualizate despre situația traficului la nivel național. Cea mai recentă informare vizează situația la ora 10.

La nivelul județelor Brăila și Tulcea, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a decis ca în perioada codului rosu, intervalul orar 22.00-08.00 drumurile naționale si  judetene să fie inchise pentru toate categoriile de vehicule, cu exceptia celor de interventie.

În județul Brăila, excepție face DN 22B Brăila – Galați, care s-a redeschis circulației publice.

-Întreg tronsonul kilometric al autostrăzii A2 București – Constanța este închis din cauza viscolului. Menționez că la kilometrul 117, în zona localității Perișoru, județul Călărași, un autoturism, în care se află doi pasageri, este blocat. Se acționează pentru deblocare.

- Traficul rutier se desfășoară îngreunat pe Centura București, întrucât, din cauza restricțiilor impuse pe autostrada A2 București-Constanța, s-au format coloane de autovehicule. Traficul se deviază și prin București și comuna Cățelu.

- Circulația se desfășoară în condiții de aglomerație și pe sensul de intrare în Capitală al autostrăzii A1 București – Pitești, de la kilometrul 20, limita dintre județele Giurgiu și Ilfov, din cauza valorilor ridicate de trafic de pe Centura București.

Drumuri naționale cu trafic blocat:

 

- În județul Ialomița , toate drumurile naționale și județene sunt închise, cu excepția DN 2, pe tronsoanele Buzău – Ialomița și Ialomița - Ilfov acolo unde s-a reluat circulația începând cu ora 09:30, însă cu echipaj de poliție antemergător.

-  în județul Harghita, DN12C Gheorghieni - Lacu Roșu, între kilometrii  km 5 – 32 și  pe DN 13B, între localitățile Bucin și Praid, din cauza  căderilor de copaci pe partea carosabilă,  traficul rutier a fost  închis, până la remedierea situației;

- judetul Constanța, DN 2A Hârșova – Ovidiu și DN22 Ovidiu –Tulcea, închis traficului rutier, din cauza viscolului.

- jud. Buzău , din cauza viscolului, circulația este întreruptă pe DN 22 Râmnicu Sărat – Brăila, DN 2B  Buzău – Brăila și DN2C Buzău – Slobozia.

- în județul  Călărași,  din cauza viscolului, traficul a fost oprit pe DN 3  Călărași - Lehliu –Fundulea, DN3A Fetești – Lehliu, DN 31 Oltenița – Călărași, pe DN 21 Călărași – Slobozia și DN 3B Călărași- Borcea.

Restricții rutiere instituite:

-  în județul Botoșani, traficul rutier este restricționat peste 7,5 tone pe DE 58 Botoșani –Suceava și DE 58 Botoșani – Iași;

-  în județul Constanța, traficul rutier este restricționat peste 7,5 tone pe DN22C Cernavodă –Murfatlar, DN 3 Ostrov-Murfatlar, DN22 Ovidiu – Tulcea, DN22A Hîrșova- Tulcea, DN2A Hîrșova – Ovidiu și DN38 Agigea –Negru Vodă;

-  în județul Iași, traficul rutier este restricționat peste 7,5 tone pe DN28 Roman - Târgu Frumos, DN 28A Târgu Frumos – Pașcani și DN 28B Târgu Frumos – Hârlău;

Traficul feroviar:

- pe Magistrala 300 Predeal - Brașov, la ieșirea din stația CF Timișu de Sus (în județul Brașov), un pantograf s-a defectat. Din acest motiv, traficul feroviar este întrerupt. Deplasarea mai multor trenuri de călători va fi afectată.

- pe Magistrala 501 Siculeni – Adjud, traficul feroviar este blocat, la kilometrul 129+900(localitatea Nădejdea), din cauza unui copac care a căzut pe șina de cale ferată;

- pe Secția de ferată 502 Ilia –Vatra Dornei, traficul feroviar este blocat din cauza unui copac care a căzut pe șina de cale ferată;

- Secția de cale ferată 501 Adjud – Siculeni, traficul feroviar este blocat din cauza unor  copaci care au căzut pe șina de cale ferată.

Traficul aerian: nu s-au înregistrat probleme cauzate de efectele fenomenelor meteorologice.

 Traficul maritim și fluvial: în județul Constanța, din cauza vântului puternic, toate porturile și-au suspendat activitatea.

Atenționăm că în zonele aflate sub cod roșu se poate lua oricând decizia închiderii totale a circulației rutiere pentru toate categoriile de autovehicule.

Recomandăm conducătorilor auto ca pe drumurile aflate sub cod portocaliu și roșu, să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile din trafic, să aibă autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să se informeze în prealabil cu privire la condițiile de trafic din zonele tranzitate.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-02-06



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine