2019-07-17 01:54

Interviurile pentru funcţia de procuror european au loc marţi; Birchall: Au fost opt candidaţi, unul s-a retras

 |  11:00
Interviurile pentru funcţia de procuror european au loc marţi; Birchall: Au fost opt candidaţi, unul s-a retras

Candidaţii pentru funcţia de procuror european din partea României susţin, marţi, interviurile în faţa unei comisii prezidate de ministrul Justiţiei, Ana Birchall. În cursă au fost înscrişi opt candidaţi, însă unul dintre ei a anunţat că nu se mai prezintă la interviu întrucât a ocupat o altă poziţie, iar un altul a cerut ca interviul să aibă loc la o altă dată, fiind în concediu, a anunţat Birchall.

"Comisia este alcătuită legal, din persoanele care au fost - mă refer la funcţii - şi în trecut, este şi preşedinta CSM-ului, comisia este condusă de ministrul Justiţiei şi altţi reprezentanţi din direcţiile specifice din Ministerul Justiţiei. Au fost opt candidaţi, unul s-a retras ieri, ne-a anunţat că nu se mai prezintă la interviu dat fiind faptul că ocupă o altă poziţie, deci avem şapte candidaţi, iar procedura este foarte transparentă, va fi şi live conform normelor legale. Interviul va avea loc în ordine alfabetică, cu regret o să trebuiască să întrerup la un moment dat pentru că o să trebuiască să merg astăzi la şedinţa de Guvern şi eu sper să terminăm astăzi", a declarat, marţi, Ana Birchall.

Ea a adăugat că ultimul interviu va avea loc în 23 iulie.

"Vă anunţ eu de acum că un candidat ne-a rugat, dat fiind faptul că se află în concediu de odihnă şi într-o delegaţie, ne-a rugat ca să avem interviul pe 23. Deci astăzi au loc interviurile programate pentru ziua de astăzi şi pe 23 ultimul candidat", a spus Birchall.

Ministerul Justiţiei a reluat, în aprilie, procedura pentru desemnarea unui procuror european din partea României, după ce candidaţii înscrişi în prima procedură au fost respinşi.

Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Ministerului Justiţiei, candidaţii înscrişi în a doua procedură pentru funcţia de procuror european sunt procurorul Cătălin-Laurenţiu Borcoman, procurorul Marius Bogdan Bulancea, procurorul Constantin Claudiu Dumitrescu, procurorul Laura Ecedi Stoisavlevici, procurorul Daniel-Constantin Horodniceanu, procurorul Elena Hach, judecătorul Nicoleta Nolden şi procurorul Răzvan-Horaţiu Radu.

Cei cinci candidaţi înscrişi în cadrul primei proceduri de selecţie au fost respinşi. Este vorba despre Borcoman Cătălin-Laurenţiu, Bulancea Marius Bogdan, Ecedi Stoisavlevici Laura, Hach Elena şi Horodniceanu Daniel-Constantin.

În urma susţinerii interviului, comisia selectează trei candidaţi, care vor fi incluşi în lista cu trei candidaturi pe care ministrul justiţiei o va înainta Consiliului Uniunii Europene.

Parchetul European este o nouă structură care ar trebui să devină operaţională până la finalul anului 2020.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-07-09



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray