2019-11-14 11:46

INUNDAȚII pe Valea Oltului. Circulația e BLOCATĂ pe DN7

 |  20:19
INUNDAȚII pe Valea Oltului. Circulația e BLOCATĂ pe DN7

Circulaţia pe DN 7 - Valea Oltului, în localitatea Călimăneşti-Căciulata, este blocată, joi seară, din cauza unei inundaţii care afectează o porţiune de aproximativ 100 de metri din drum, informează reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, transmite Hotnews.

Potrivit ISU Vâlcea, citat de Agerpres, apa măsoară în zonă în jur de 15 centimetri, pentru evacuarea ei fiind trimişi atât pompieri militari, cât şi pompieri de la serviciul de voluntari din staţiunea Călimăneşti. Pentru a evita zona, şoferii sunt sfătuiţi să circule pe DN7 CC - centura oraşului Călimăneşti, reprezentanţii Poliţiei Vâlcea anunţând că este posibil ca DN7 să fie blocat total până la remedierea problemelor. Şi pe Valea Oltului se circula cu dificultate, joi după-amiază, la kilometrul +200, pe sensul de mers Râmnicu Vâlcea - Sibiu, fiind semnalate căderi de pietre. Judeţul Vâlcea se află sub atenţionare de Cod galben de precipitaţii abundente - ploi, lapoviţă şi ninsori până vineri, la ora 14,00.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-01-24



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray