2019-09-15 15:30

Liderul galeriei steliste, Gheorghe Mustaţă, condamnat de ICCJ la 7 ani şi 6 luni de închisoare cu executare

 |  11:19
Liderul galeriei steliste, Gheorghe Mustaţă, condamnat de ICCJ la 7 ani şi 6 luni de închisoare cu executare

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) l-a condamnat pe liderul galeriei steliste, Gheorghe Mustață la 7 ani și 6 luni de închisoare, el fiind acuzat, împreună cu membri ai clanului "Sportivilor", de săvârșirea unor infracțiuni de tâlhărie, tentativă de omor și crimă organizată. Decizia ICCJ este definitivă.

În același dosar, Emil Mircea Băluș (zis "Mircea Nebunul") a fost condamnat la 8 ani închisoare iar Nicușor Dumitrescu (zis "Bibiloi") a primit tot 8 ani de detenție.

De asemenea, următorii membri ai clanului "Sportivilor" au fost condamnați la câte 4 ani închisoare cu executare: Robert Florin Nica, Alexandru Dinu (zis "Alin Boxeorul" sau "Pitbull"), Radu Cristian Roșca, Daniel George Albu, Alecu Tudor (zis "Joe"), Florian Dragomir (zis "Papagalul").

Alți inculpați în dosar au primit pedepse de 3 ani închisoare cu executare.

Procurorii DIICOT i-a trimis în judecată pe inculpații din acest dosar în septembrie 2006, ei fiind acuzaţi de tâlhărie, tentativă de omor, crimă organizată, șantaj, ultraj. Ei sunt suspectați că au preluat în Capitală afacerile ilegale ale clanului "Cămătaru".

De asemenea, gruparea a fost implicată, în perioada 2003 - 2006, în mai multe incidente violente în care s-a folosit și armament, victime fiind atât membri ai lumii interlope bucureștene, cât și alte persoane care desfășurau activități ce se intersectau sub o formă sau alta cu sfera lor de interese.

Anchetatorii au precizat că, deși nici unul dintre membrii grupării nu avea un loc de muncă, ei beneficiau de resurse materiale importante, obținute în urma săvârșirii unor infracțiuni de șantaj sau împrumutul unor sume de bani cu titlu de camătă.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-10-02



Parerea ta...

INCOGNITO (UN STELIST MâHNIT,
02 Oct 2014

Foarte bine, să-i închidă pe TOŢI derbedeii din galerie şi să rămână în tribune şi peluze numai cei civilizaţi! Clubul are numai de câştigat!
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray