2020-08-12 11:59

MAE recomandă TURIŞTILOR români care se află în Spania, Franţa şi Germania să revină de urgenţă în ţară

 |  16:19
MAE recomandă TURIŞTILOR români care se află în Spania, Franţa şi Germania să revină de urgenţă în ţară

Ministerul Afacerilor Externe recomandă turiştilor români care se află în vacanţă în Spania, Franţa şi Germania să îşi scurteze sejururile şi să revină de urgenţă în România, în contextul evoluţiilor pandemiei cu COVID-19 la nivel european.

MAE recomandă cetăţenilor români, până la momentul părăsirii teritoriului statelor respective, să urmărească informaţiile care sunt comunicate de către autorităţile locale cu atribuţii în domeniu şi de a respecta cu stricteţe recomandările acestora. Totodată, MAE le recomandă acestora să se informeze în mod constant cu privire la măsurile luate de România pentru a combate răspândirea virusului COVID-19, respectiv procedura pe care o urmează, la sosirea în România - instituirea carantinei pentru cei sosiţi în România din zona roşie şi intrarea în auto-izolare la domiciliu pentru persoanele sosite din zona galbenă.

"Zonele în funcţie de care se instituie persoanelor sosite în România auto-izolarea la domiciliu sau carantina instituţionalizată se regăsesc pe pagina de internet a Institutului Naţional de Sănătate Publică din România (www.cnscbt.ro)", conform comunicatului.

De asemenea, MAE recomandă cetăţenilor români care intenţionează să revină în România pe cale rutieră sau feroviară să se informeze cu privire la condiţiile de intrare/tranzitare/ieşire de pe teritoriul statelor pe care le tranzitează.

MAE subliniază importanţa informării asupra evoluţiei răspândirii infecţiei cu COVID-19 din surse oficiale - Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Interne - Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Ministerul Afacerilor Externe - şi recomandă apelarea liniei de informare dedicată special cetăţenilor români aflaţi în afara ţării (004021 3202020) şi gestionate de către Ministerul Sănătăţii pentru recomandări şi alte informaţii suplimentare despre prevenirea şi combaterea infecţiei cu COVID-19.

Cetăţenii români aflaţi pe teritoriul celor trei state pot solicita asistenţă consulară în cazul în care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, la următoarele numere de telefon de urgenţă:

*** Regatul Spaniei - Ambasada României la Madrid: +34 669.362.202;

Consulatul General al României la Barcelona: +34 661 547 853;

Consulatul General al României la Sevilla: +34 648 212 169;

Consulatul General al României la Bilbao la tel.: +34 608 956 278;

Consulatul României la Castellon de la Plana la tel.: +34 677 842 467;

Consulatul României la Ciudad Real la tel.: +34 609 513 790;

Consulatul României la Zaragoza la tel.: +34 663 814 474;

Consulatul României la Almeria la tel.: +34 682 733 408;

*** Republica Franceză - Ambasada României la Paris: +33 680 713 729;

Consulatul General al României la Strasbourg: +33 627 050 022;

Consulatul General al României la Marsilia: +33 610 027 164;

Consulatul General al României la Lyon: +33 643 627 736;

*** Republica Federală Germania - Ambasada României la Berlin: +49 160 157 9938;

Consulatul General al României la Bonn: +49 173 575 7585;

Consulatul General al României la Munchen: +49 160 208 7789;

Consulatul General al României la Stuttgart: +49 171 681 3450.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-03-12



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz