2019-06-26 01:28

UPDATE. Manifestaţia Toţi pentru Europa s-a desfăşurat în Piaţa Victoriei

 |  14:16
UPDATE. Manifestaţia Toţi pentru Europa s-a desfăşurat în Piaţa Victoriei

Comunitatea Declic organizează duminică, de la ora18.00, manifestaţia „Toţi pentru Europa”, evenimentul având ca scop motivarea cetăţenilor să iasă la vot pe 26 mai şi conştientizarea importanţei implicării civice.

UPDATE 20.13. Victor Rebengiuc a spus că a beneficiat de OUG care interzice Uber şi, „mulţumită partidului”, a venit pe jos. „Ştiţi ce viitor sumbru avem în viaţă. E una din ultimele dăţi când mai putem să înlăturăm dezastrul care ni se poate întâmpla. Vă rog frumos să mergeţi la vot, să-i votaţi pe cei pe care îi preferaţi dvs. - eu am preferinţele mele şi cred că unele corespund cu ale celor de aici - şi să votaţi şi pentru referendumul pe justiţie Vrem o ţară normală, în care să trăim normal”, a spus Rebengiuc.

UPDATE 19.57. Mihai Şora, prezent în Piaţa Victoriei, a declarat că românii trebuie să iasă la vot, pentru că este vorba de viitorul lor şi nu trebuie să şi-l lase croit de alţii. „Varietatea şi unitatea trebuie să ne caracterizeze. Să fim noi înşine, să fim europeni desăvârşiţi. E important să fim în Europa ca să nu fim singuri şi să fim înconjuraţi de prieteni şi să ne simţim tari. Lumea e făcută din continente, continentele îi fac varietatea şi bogăţia, dar se şi întrec între ele şi se înfruntă. În toată această confruntare, noi suntem europeni”, a mai spus Şora. 

Pe scena amplasată în Piaţa Victoriei vor urca trupele Vama, Omul cu şobolani, Taxi şi Emil. Corul Sound Choir va intona imnul Uniunii Europene, iar Funkoteca va anima atmosfera în Piaţă. Toţi artiştii participă la eveniment pro bono.

De la ora 19.40, un număr de 4.000 de membri ai comunităţii Declic au făcut o coregrafie specială, realizând o inimă albă, pe fundal albastru, pentru a transmite mesajul „România iubeşte Europa”.

Vor urca pe scenă personalităţi din diferite domenii, fără implicare politică, pentru a transmite un mesaj de mobilizare la vot: filosoful Mihai Şora, artistul Tudor Chirilă, actorii Marius Manole şi Mihai Călin, jurnalistul Moise Guran, Carmen Uscatu şi Oana Gheorghiu de la Asociaţia „Dăruieşte Viaţă”.

„Nu dăm culoare politică manifestaţiei. Însă îi dăm spirit european. Te aşteptăm cu pancarte Toţi pentru Europa, steguleţe şi baloane”, spun organizatorii.

Evenimentul, care se va desfăşura între orele 18.00 - 22.00, face parte dintr-o serie de acţiuni care vor avea loc duminică în 49 de oraşe europene din 13 ţări.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-05-19



Parerea ta...

PRO-EUROPA
20 Mai 2019

Miting superb pro-EUROPA CU OAMENI VENITI DE BUNA VOIE , FARA AUTOBUZE CUM ISI ADUCE MAFIA PSD NEANDERTHALIENII BETZI SI PLATITI DIN BANI PUBLICI.
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray