2020-07-11 05:33

Metrorex nu a achitat de un an revizia trenurilor. La 1 ianuarie 2020 metroul ar putea fi oprit

 |  20:32
Metrorex nu a achitat de un an revizia trenurilor. La 1 ianuarie 2020 metroul ar putea fi oprit

Mai marii de la Ministerul Transporturilor au uitat să plătească banii necesari întreținerii metroului. De mai bine de un an, compania Alstom repară și face revizia metrourilor pe datorie, Metrorex având o datorie de 150 de milioane de lei.

„Riscul ca metroul să nu mai circule după Revelion este unul major, deoarece contractul de mentenanţă expiră la 31 decembrie şi suntem în discuţii cu conducerea Metrorex pentru a găsi soluţiile aplicabile, singurul lucru blocant, din punctul meu de vedere, fiind plata restanţelor care datează de un an şi se ridică acum la 150 de milioane de lei”, a declarat, miercuri după amiaza, directorul general Alstom Transport România, Gabriel Stanciu, într-o întâlnire cu jurnaliştii.

"Prima noastră preocupare este ca serviciul public să nu fie afectat, motiv pentru care ne-am manifestat toată disponibilitatea pentru a găsi împreună cu Metrorex orice soluţie care să permită continuarea fără perturbări a traficului de metrou din Bucureşti. În acest sens, suntem în discuţii cu Metrorex pentru a identifica soluţii şi eu sper din toată inima că le vom şi găsi. Problema în discuţie este plata restanţelor, care ajung pe la vreo 150 de milioane de lei la ora la care vorbim. S-au strâns datorii pe un an de zile din servicii de mentenanţă", a precizat Stanciu.

Potrivit acestuia, conducerea Metrorex nu a propus niciun nou grafic de eşalonare a acestor datorii.

"Încă nu au propus niciun grafic de eşalonare. Din câte înţeleg, în curs se află o procedură de mărire de capital la Metrorex. E la aprobat undeva pe traseu, nu aş şti să vă spun unde şi nici nu e treaba noastră ca prestator, însă sper din toată inima ca procedura să izbutească, pentru că nu este vorba doar despre plata datoriilor restante la noi, ci înţeleg că mai sunt şi alte contracte implicate", a adăugat el.

Alstom a venit cu o propunere de prelungire cu trei luni a contractului de mentenanţă, însă nu a fost acceptată

Gabriel Stanciu a precizat că Alstom Transport România a venit cu o propunere de prelungire cu trei luni a contractului de mentenanţă, însă nu a fost acceptată, şi a avertizat că lucrul se va opri, pentru că nu se poate munci la nesfârşit fără a se primi bani.

"Am făcut iniţial o propunere prin care am evocat posibilitatea prelungirii cu trei luni a contractului actual care, după părerea mea, era perfect legală, timp în care să fi rezolvat toate problemele aflate în curs: pe de o parte plata restanţelor, pe de altă parte o procedură de negociere pentru un an de contract în absenţa publicării licitaţiei pentru 15 ani, pe care înţeleg că o au în vedere, însă chestiunea respectivă nu a funcţionat. A fost refuzată propunerea, astfel încât ne-am văzut puşi în situaţia de a face ceva până la 31 decembrie. Pentru noi restanţele sunt un punct blocant major. Nu putem să lucrăm la infinit fără a fi plătiţi şi am spus lucrul ăsta de foarte multă vreme. Ne vom opri", a arătat acesta.

Şeful companiei a dat asigurări că oprirea asigurării mentenanţei nu va avea efect imediat, întrucât sunt rezerve de trenuri pe care le vor lăsa pregătite.

"Acum, cum se va transpune chestiunea asta în practică...nu este un efect imediat. Ia câteva zile până când să se întâmple, pentru că avem tot felul de rezerve de trenuri pregătite şi le lăsăm pregătite. Nu plecăm din contract fără a face lucrul ăsta - însă mai departe nu ştiu ce să vă spun. Din partea noastră, vă daţi seama a lucra un an fără să fim plătiţi este devastator pentru finanţele companiei, pierdem bani şi nu putem continua în ritmul ăsta", a afirmat el.

Șeful Alstom: „Este absolut imposibil să meargă fără revizie”

Întrebat dacă trenurile de metrou ar putea circula fără mentenanţă, Stanciu a răspuns: "Nu o să-şi asume nimeni niciodată riscul ăsta, este absolut imposibil să meargă fără revizie. Este imposibil. Nici nu ajungi în penal, este pur şi simplu o chestiune fără sens, tehnic vorbind. Sunt implicaţi pasageri, este siguranţa circulaţiei, aşa ceva nu vor face niciodată".

El a admis că riscul ca metroul să nu mai circule după 31 decembrie este major, însă a menţionat că se negociază zilnic cu Metrorex pentru identificarea de soluţii.

"Este un risc. Sigur că este major, însă în continuare suntem în discuţii. Ne vedem în fiecare zi ca să găsim soluţiile aplicabile, avem acest singur punct blocant din punctul meu de vedere şi anume plata restanţelor. Dacă banii vor fi plătiţi sau dacă vom avea garanţia unei plăţi sau a unul calendar de plată garantat vom continua în condiţii excepţionale ca şi până acum, dar nu suntem încă acolo", a explicat Gabriel Stanciu.

Directorul general al Alstom Transport România a respins posibilitatea ca Metrorex să poată internaliza aceste servicii de mentenanţă. Întrebat dacă Metrorex poate efectua lucrările de întreţinere în regie proprie, cu angajaţii proprii şi dacă are resursele umane şi tehnice necesare, Gabriel Stanciu a răspuns: "Nu. Sub absolut nicio formă nu".

Gabriel Stanciu a respins ideea de a duce Metrorex la insolvenţă: Nu avem în vedere astfel de atacuri în justiţie

"Personalul este angajat la noi. Sigur că ar putea fi făcute eventual propuneri de angajare, însă nu are nimeni garanţia că ele vor fi acceptate de toţi angajaţii şi, chiar dacă ar fi aşa, activitatea de mentenanţă presupune existenţa unor dotări tehnice, a pieselor de schimb. Este o activitate 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Circa 350 de oameni avem la ora actuală implicaţi în această activitate", a menţionat acesta.

Gabriel Stanciu a respins ideea de a duce Metrorex la insolvenţă.

"Nu avem în vedere astfel de atacuri în justiţie pentru a duce Metrorexul în insolvenţă. Eu cred, totuşi, într-o atitudine civilizată de onorare a unor obligaţii de plată. Insolvenţa este ultimul caz şi nu e pentru noi. Nu facem aşa ceva. Ultimul termen (pentru a primi un răspuns - n. r.) este 31 decembrie. Toată lumea stă aici, nu pleacă nicăieri până nu rezolvăm problema. Şi, dacă vom vedea că nu o putem rezolva, atunci vom da de ştire", a adăugat şeful Alstom Transport România. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-12-18



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz