2019-12-12 02:15

Ministrul Justiției despre Augustin Lazăr: Nu e prietenul meu

 |  18:40
Ministrul Justiției despre Augustin Lazăr: Nu e prietenul meu

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat luni că nu este amica lui Augustin Lazăr, propus pentru funcţia de procuror general, însă i-ar plăcea să fie, declaraţie făcută în contextul în care în presă au apărut informaţii potrivit cărora cei doi ar fi prieteni.

”S-a spus că suntem amici. Eu am lucrat în această ţară, în perioada 2000 - 2004 am fost la delegaţia Comisiei Europene şi era perioada de negociere pentru aderarea la UE. Şi acolo m-am ocupat de capitolul pe Justiţie, Afaceri Interne şi Anticorupţie. În această calitate am cunoscut zeci, dacă nu sute de magistraţi şi persoane care într-un fel sau altul lucrează în sistemul judiciar. Am cunoscut nenumăraţi magistraţi. Mi-ar face mare plăcere să fiu considerată de către domnul Augustin Lazăr amica domniei sale, dar nu suntem amici. Îl cunosc şi pe dânsul cum îi cunosc şi pe zeci de alţi magistraţi”, a spus Prună, la Palatul Parlamentului.

Întrebată care au fost motivele pentru l-a desemnat pe Lazăr drept candidat la postul de procuror general al României, Raluca Prună a răspuns: ”M-a convins exact ceea ce este Augustin Lazăr, care este o persoană cu o vechime neîntreruptă în parchet, de 34 de ani. Are 18 ani în funcţii de conducere (...) Eu cred că cineva care a ales să nu iasă la pensie după 25 de ani de vechime în magistratură şi a ales să mai dea examene pentru a fi procuror general este o persoană cu o determinare extraordinară”.

Ministrul Justiţiei l-a propus, în 1 aprilie, pe Augustin Lazăr, şeful Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia, pentru funcţia de procuror general al României şi a transmis propunerea la CSM. Lazăr a fost propus de ministrul Justiţiei pentru că "are viziunea managerială, determinarea şi autoritatea necesară pentru reformarea şi consolidarea Ministerului Public".


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-04-04



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray