2019-10-16 18:44

Papa Francisc, mesaj EMOȚIONANT în comunitatea de romi: ”Îmi cer iertare pentru momentele în care v-am MALTRATAT”

 |  16:07
Papa Francisc, mesaj EMOȚIONANT în comunitatea de romi: ”Îmi cer iertare pentru momentele în care v-am MALTRATAT”

Papa Francisc a transmis un mesaj emoționant în comunitatea de romi pe care a vizitat-o la finalul pelerinajului său la Blaj. Suveranul Pontif a făcut un apel la unitate și la non-discriminare, cerându-și iertare oamenilor pentru momentele în care au fost maltratati.

Suveranul Pontif a ajuns la comunitatea de romi greco-catolici din cartierul „Barbu Lăutaru”, de la Blaj. Papa Francisc a intrat în biserică unde a fost primit cu bucurie de credincioși. Papa a stat de vorbă cu câțiva copii aflați în lăcașul de cult și le-a dat binecuvântarea.

Întâlnirea dintre Suveranul Pontif şi etnicii romi a ținut aproximativ o oră și a avut loc într-o biserică finalizată recent, construită pe locul unei foste mori în doar trei luni, în cartierul „Barbu Lăutaru”, unde locuieşte cea mai mare parte din această comunitate, ce reprezintă peste o zecime din populația orașului Blaj. 

Papa Francisc a transmis un mesaj sensibil, cu o mare însemnătate, vorbind despre discriminare și făcând comparație cu parabola lui Cain și Abel. „Când cineva este lăsat în urmă, familia umană nu mai merge înainte. Nu mai suntem creștini”, a spus Papa Francisc. 

Duminică, în a treia zi a vizitei sale în România, Papa Francisc a ajuns la Blaj, unde a oficiat Sfânta Liturghie și ceremonia de Beatificare a celor șapte Episcopi greco-catolici martiri în timpul regimului comunist din România. Peste 100.000 de oameni au fost prezenți pe Câmpia Libertății pentru a asista la evenimentul religios. 

Sute de oameni îl așteaptă, duminică, pe Papa Francisc la ultima oprire a Sanctității Sale în România, pe Aeroportul din Sibiu. Elicopterul care îl aduce pe Suveranul Pontif este așteptat să ajungă la ora 16.40.

Sute de oameni s-au strâns la Aeroportul din Sibiu și îl așteaptă pe Papa Francisc, care urmează să ajungă din Blaj cu elicopterul.

Unii dintre oameni sunt îmbrăcați în costume populare, iar alții au adus cu ei steaguri ale Vaticanului și României, pe care le flutură în așteptarea Papei Francisc.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-06-02

GALERIE MEDIA


In legatura cu acest articol...

Momente EMOȚIONANTE la Iași: Papa Francisc a recitat din poezia lui Mihai Eminescu

Papa Francisc, CEREMONIE cu peste 140.000 de oameni la Iași: ”Să vă RUGAȚI pentru mine!”

UPDATE. Papa Francisc a oficiat Sfânta Liturghie la Sanctuarul marian din Şumuleu-Ciuc. MESAJUL Suveranului Pontif

Papa Francisc, mesaj de UNITATE la București: ”Vă asigur de afecțiunea, prietenia și rugăciunea mea”

Papa Francisc, BAIE DE MULȚIME în mijlocul românilor la Palatul Cotroceni

Papa FRANCISC, discurs emoționant la București: „Aduc un OMAGIU sacrificiilor făcute de atâţia fii şi fiice ale României, care (…) îmbogăţesc ţările în care au migrat"




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray