2019-06-16 20:10

Patriarhul DANIEL, la slujba de FLORII: „Florile pe care le purtăm în mână în această zi reprezintă florile credinţei...”

 |  13:01
 Patriarhul DANIEL, la slujba de FLORII: „Florile pe care le purtăm în mână în această zi reprezintă florile credinţei...”

Florile sau ramurile de finic cu care credincioşii merg de Florii la biserică simbolizează bucuria că Hristos intră tainic în Ierusalim, dar şi în sufletele oamenilor, le-a transmis patriarhul Daniel, duminică, celor prezenţi la slujba de la Catedrala Patriarhală, informeazî Agerpres.

„Florile acestea, stâlpările, ramurile de finic pe care noi le purtăm în mână simbolizează comemorarea Intrării Domnului în Ierusalim, dar şi faptul că noi exprimăm bucuria că Hristos Domnul intră nu numai în Ierusalim, ci şi în sufletul nostru, care devine un Ierusalim duhovnicesc, aşa cum se spune în acatistul Intrării Domnului în Ierusalim. (...) Deci, astfel, Hristos Domnul intră tainic în Ierusalim, dar şi în sufletele noastre. În această sfântă şi mare zi a Intrării Domnului în Ierusalim, noi aducem florile credinţei şi ale vieţii duhovniceşti Mântuitorului Iisus Hristos şi îi mulţumim. În acelaşi timp prevestim Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos: Răstignirea, Îngroparea şi Slăvita Sa Înviere", a spus patriarhul Daniel în predica rostită cu acest prilej. El a accentuat că florile pe care le purtăm în mână în această zi reprezintă „florile credinţei". „Florile pe care le purtăm în mână în această zi, aşa cum a spus deja Sfântul Ioan Gură de Aur, reprezintă florile credinţei şi florile virtuţilor pe care le-am adunat în suflet prin rugăciune mai multă, prin metanii multe, prin lacrimi de pocăinţă, prin ascultarea mai intensă a slujbelor şi citirea mai cu frecvenţă a textelor sfinte ale Sfintei Scripturi şi ale scrierilor duhovniceşti, prin împărtăşirea mai deasă, prin milostenie mai multă. Acestea sunt florile Floriilor, simbolizate prin ramuri de finic, ramuri de salcie şi alte flori", a explicat înaltul ierarh ortodox.

Cu prilejul Sărbătorii Floriilor, patriarhul, care a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul şi cu episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul, a adresat „părinteşti doriri de sănătate şi mântuire tuturor celor care poartă nume de flori". Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Floriile, zi care aminteşte de intrarea lui Iisus în Ierusalim, unde a fost întâmpinat de mulţimi de oameni cu ramuri de finic.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-04-21



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray