2019-09-21 12:08

Percheziţii DIICOT într-un dosar de trafic de persoane. Un component al trupei DJ Project şi fostul soţ al lui Brigitte Năstase, vizaţi în anchetă

 |  07:53
Percheziţii DIICOT într-un dosar de trafic de persoane. Un component al trupei DJ Project şi fostul soţ al lui Brigitte Năstase, vizaţi în anchetă

Procurorii DIICOT şi trupele speciale de intervenţie ale Poliţiei desfăşoară, joi dimineaţa, mai multe percheziţii în Timiş şi Arad într-un dosar de trafic de persoane. Printre cei vizaţi se numără un component al trupei DJ Project, un poliţist şi Ovidiu Torj, fostul soţ al lui Brigitte Năstase.

Surse judiciare, citate de Mediafax, au afirmat, că, joi dimineaţa, au loc nouă percheziţii în Timişoara, una în comuna Dumbrăviţa, aflată lângă Timişoara, şi încă una la Arad, într-un dosar de trafic de persoane.

Potrivit surselor citate, suspecţii plasau tinere, unele minore, unor clienţi dispuşi să plătească pentru a întreţine relaţii sexuale cu acestea.

Aceleaşi surse au mai afirmat că reţeaua era condusă de Paul Vasile Mânzu, un cunoscut membru al lumii interlope din Timişoara la vila căruia aveau loc întâlnirile între fete şi clienţi. Fetele erau filmate în timp ce întreţineau relaţii sexuale cu clienţii, iar dacă acestea refuzau pe viitor să se supună, erau ameninţate că imaginile video vor fi trimise părinţilor lor.

Sursele citate mai susţin că, vizat de percheziţii este şi Ovidiu Torj, fostul soţ al lui Brigitte Năstase, acum soţia lui Ilie Năstase.

De asemenea, o percheziţie are loc la locuinţa unui poliţist de la Secţia 1 Poliţie Timişoara, Ovidiu Gâţan, care în anul 2013 a mai fost implicat într-un scandal, după ce un bărbat l-a acuzat că l-a bătut. Totodată, locuinţa lui DJ Gino Manzotti, component al trupei DJ Project, este percheziţionată. Sursele citate precizează că cei doi, Ovidiu Gâţan şi DJ Gino Manzotti, sunt cercetaţi pentru folosirea serviciilor unei persoane exploatate despre care beneficiarul ştia că este victima traficului de persoane.

Ceilalţi suspecţi vor fi cercetaţi pentru constituire de grup infracţional organizat şi trafic de persoane. În total peste 25 de persoane suspectate urmează să fie duse la audieri, în acest caz.

De asemenea, vor fi audiaţi un avocat şi un judecător, ambii din Timişoara, dar şi mai mulţi oameni de afaceri care ar fi beneficiat de serviciile fetelor. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-06-18



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray