2019-12-06 03:17

Percheziţii DNA în 19 locaţii din Iaşi şi Botoşani. Trei, la sediile unor instituții

 |  09:05
Percheziţii DNA în 19 locaţii din Iaşi şi Botoşani. Trei, la sediile unor instituții

DNA a informat joi dimineaţa, într-un comunicat de presă, că procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași efectuează percheziţii domiciliare în 19 locații situate în județele Iași și Botoșani, din care trei sunt sediile unor instituții publice. Dosarul vizează săvârşirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în anul 2015.

„În cursul zilei de 21 ianuarie 2016, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 19 locații situate în județele Iași și Botoșani, din care trei sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice”, a precizat DNA, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a ţinut să menţioneze că procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-01-21

In legatura cu acest articol...

Percheziţii ale poliţiştilor specializaţi în infracţiuni economice. Prejudiciul - 4 milioane lei

Percheziţii de amploare într-un dosar de evaziune, spălarea banilor și cesiuni fictive




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray