2020-04-05 19:34

Peste 40.000 de persoane care au venit din ITALIA şi aproximativ 2.500 de cetăţeni CHINEZI au intrat în ROMÂNIA începând cu 23 februarie

 |  15:40
Peste 40.000 de persoane care au venit din ITALIA şi aproximativ 2.500 de cetăţeni CHINEZI au intrat în ROMÂNIA începând cu 23 februarie

Peste 40.000 de persoane care au venit din Italia au intrat prin punctele de trecere a frontierei începând cu 23 februarie, iar aproximativ 2.500 de cetăţeni chinezi au intrat în ţara noastră din China şi zonele administrative ale acestei ţări.

Totodată, chestorul Liviu Vasilescu a declarat, marţi, că poliţiştii au întocmit 19 dosare penale, în care sunt cercetate 26 de persoane pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Cele mai multe dosare penale, respectiv şapte, au fost întocmite în judeţul Prahova, patru dosare în judeţul Alba, trei în Olt şi câte unu în judeţele Neamţ, Sălaj şi Vaslui.

Vasilescu a afirmat că şi la Hunedoara două persoane au declarat sosesc din Italia dintr-o zonă neafectată de risc epidemiologic, iar în urma verificărilor s-a constatat că vin din zone de carantină.

Alte două astfel de cazuri s-au constatat la Călăraşi, iar în judeţul Suceava o persoană care a intrat în ţară şi a declarat că se va autoizola nu a ajuns la domiciliu, ci a fost găsit la domiciliul socrului. În toate aceste cazuri, poliţiştii i-au anunţat pe specialiştii Direcţiilor de Sănătate Publică.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-03-10



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine