2019-11-21 00:45

Pilele lui Pinalti. Viorel Hrebenciuc şi Narcisa Iorga, urmăriţi penal de DNA

 |  21:01
Pilele lui Pinalti. Viorel Hrebenciuc şi Narcisa Iorga, urmăriţi penal de DNA

Ionuţ Mureşan

Deputatul (PSD) Viorel Hrebenciuc (foto) şi membrul CNA Narcisa Iorga au fost puşi sub învinuire, joi, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru intervenţii la CNA în vederea obţinerii licenţei pentru postul GiGa TV, controlat de primarul de Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan, zis şi Pinalti. Cei doi s-au prezentat, joi, la sediul DNA, iar procurorii le-au adus la cunoştinţă acuzaţiile.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale împotriva lui Viorel Hrebenciuc pentru infracţiunea de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un partid. „La cererea unei persoane care, direct sau indirect, prin intermediul membrilor familiei sale sau al apropiaţilor, controlează o societate comercială deţinătoare a unui post de televiziune, deputatul Hrebenciuc Viorel s-a implicat nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a determina funcţionari din cadrul Consiliului Naţional al Audiovizualului ca instituţia ce reprezintă singurul organ de reglementare în domeniul audiovizualului să revină asupra unei decizii prin care a fost retrasă licenţa pentru postul de televiziune respectiv”, se arată în comunicatul DNA. Procurorii susţin că, în demersurile sale, Viorel Hrebenciuc s-a folosit de influenţa şi autoritatea pe care le deţine în calitatea sa de membru al structurilor de conducere din PSD. „Prin acţiunea sa de punere în aplicare a influenţei, a autorităţii, exercitată de parlamentarul Hrebenciuc Viorel, s-a cauzat o tulburare însemnată şi efectivă a activităţii CNA, prin exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu şi încălcarea dispoziţiilor legale din domeniul audiovizual, ceea ce a permis funcţionarea în continuare a unui post de televiziune căruia îi fusese retrasă în mod corect licenţa”, se mai arată în comunicatul DNA.

Sforării la nivel înalt

În acelaşi dosar, a fost pusă sub învinuire şi Narcisa Iorga de la CNA. Potrivit procurorilor, ea a fost cea care i-a sugerat lui „Pinalti” în ce fel postul acestuia îşi poate redobândi licenţa, cu ajutorul lui Viorel Hrebenciuc. „Suspecta Iorga Narcisa-Clementina, membru al CNA, a îndrumat persoana care controla societatea comercială deţinătoare a postului de televiziune respectiv (n.n. – Gheorghe Ştefan) să apeleze la cunoştinţele sale din mediul politic, pentru a influenţa votul pe care ceilalţi membri ai CNA urmau să îl dea cu privire la contestaţia pe care postul tv respectiv intenţiona să o formuleze. În acest context, Iorga Narcisa a precizat pe cine anume dintre oamenii politici trebuie să îi acceseze şi capaciteze, pentru ca aceştia, la rândul lor, să îi influenţeze pe membrii CNA asupra cărora puteau să îşi exercite influenţa şi autoritatea. În acest context, printre oamenii politici nominalizaţi de Narcisa Iorga, s-a numărat şi parlamentarul Viorel Hrebenciuc”, arată procurorii DNA. GiGa TV şi-a pierdut licenţa în 17 septembrie 2013, după ce a încetat să difuzeze serviciul de programe pentru mai mult de 96 de ore. Două săptămâni mai târziu, respectiv la 1 octombrie 2013, CNA a revenit asupra deciziei. „Din analiza materialelor existente la dosar, s-a stabilit că, urmare a demersurilor menţionate anterior, în mod nejustificat, 3 dintre membrii CNA care, la şedinţa anterioară votaseră pentru retragerea licenţei postului tv, în şedinţa din 01.10.2013, au votat în favoarea postului tv, deşi situaţia de fapt nu s-a schimbat, fără a se fi întocmit vreun document de natură tehnică în cadrul instituţiei pentru a se verifica argumentele susţinute în respectiva contestaţie”, arată DNA.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-09-04



Parerea ta...

AMEDEO (ADI) SPATARIU-SULEA
05 Sep 2014

PORCĂUL AISTA, AMIC CU JÎGODIA DI PONTA, TREBE ”ASOMAT” DI CRACIUN! LA LUPTÎ, BACAOANI PROSTOVANI, BELI-MI-AȚI BELEREZU, TONTĂLĂILOR!
CE M-AS RACORI
05 Sep 2014

sa-l vad pe sobolanul asta, intr-un fund de celula, controlat la gaura...apucat de coada si dat de pamant cu el sau de toti peretii, pana-i sar dintii aia din fata, si creierii pe pereti!
ALO, DL. IOAN RUS...
05 Sep 2014

“Regionala CFR Calatori Cluj a fost condusa nu demult de directorul Secara Vasile. Acesta a incheiat in 2008 un contract de inchiriere cu o firma privata din Orasul Jibou , jud Salaj, pe cinci ani de zile pentru terenul situat in vecinatatea terenului SNTFC. Dupa expirarea contractului in cauza, acesta a fost prelungit pentru inca cinci ani fara aprobarea SNTFC Bucuresti si fara a initia o noua procedura de licitatie, fiind semnat tot de Secara Vasile. In acest interval, firma privata si-a extins halele de productie intrind cu citeva zeci de metri patrati pe proprietatea SNTFC pe care nu avea contract. Mai mult, firma privata si-a intabulat terenul ocupat abuziv pe numele ei.Problema a apărut atunci cind SNTFC la rindul ei, a inceput demersurile de intabulare si a gasit proprietatea ocupata de vecini. Acest lucru a fost posibil cu acordul Directorului Secara Vasile care a semnat actele de vecinatate creind un FALS SI ABUZ IN DAUNA INTERESELOR STATULUI. In data de 8 mai 2013, SNTFC CFR Calatori si-a timis corpul de control la Cluj pentru a cerceta acest caz si pentru a stabili vinovatii, inclusiv recuperarea prejudiciului. Directorul Secara Vasile pus in fata abuzurilor pe care le-a facut, a refuzat sa ia la cunostinta cele constatate in scris si in ziua urmatoare nu a mai aparut la serviciu, anuntand ca este in concediu medical. O data cu fuga Directorului in concediu medical s-a mai constatat ca acesta nu avea numit inlocuitor, contrar regulamentului de organizare si functionare si ca nimeni nu avea specimen de semnatura, astfel ca salariatii riscau sa ramina fara salarii in data de 15 mai. Se pun urmatoarele intrebari: 1.De ce corpul de control a propus urmatorul targ: ,,demisia sau trimitem dosarul la DNA,,? 2.Cine raspunde de instrainarea domeniului privat al SNTFC si cum se va recupera ? 3.Cate contracte a mai incheiat Secara Vasile in decursul celor 12 ani cat a fost director ??? ” D.N.A, PREGATITI AUTOCARUL !!!
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray