2019-11-15 18:22

PLÂNGERE PENALĂ împotriva Mariei Piţurcă, procurorul care a târât-o brutal pe SORINA din locuinţa asistentului maternal din Baia de Aramă

 |  10:33
PLÂNGERE PENALĂ împotriva Mariei Piţurcă, procurorul care a târât-o brutal pe SORINA din locuinţa asistentului maternal din Baia de Aramă

Avocatul Adrian Toni Neacşu anunţă duminică că a revizuit o plângere penală pe care un ONG o va depune la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie împotriva procurorului Maria Piţurcă, de la Parchetul Curţii de Apel Craiova, care A scoS-o cu forţa din locuinţa asistentului maternal pe Sorina, fetiţa de 8 ani din Baia de Aramă, adoptată de o familie de români stabilită în SUA.

El spune că există indicii că procurorul a folosit un mandat de percheziţie în mod abuziv şi, sub pretextul acestuia, a luat cu forţa şi ilegal fetiţa. ”Trebuie să facem distincţie între hotărârile judecătoreşti civile definitive care lămuresc, până la desfiinţarea lor, situaţia legală a minorei, adopţia fiind în acest moment legală, reţinerea acesteia de către familia Şărămat fiind ea însăşi nelegală, şi modul concret în care procurorul învestit cu o cauză penală şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, aducând grave vătămări integrităţii psihice şi fizice a copilului”, a scris Toni Neacşu pe Facebook.

”Ieri am revizuit o plângere penală pe care un ONG o va depune la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie -PICCJ împotriva d-nei procuror Maria Piţurcă, din cadrul Parchetului de pe lângă CA Craiova. Dincolo de emoţia publică inerentă în legătură cu întâmplarea nefericită de la Baia de Aramă, justiţia este cea care trebuie să aprecieze asupra eventualei săvârşiri a unor infracţiuni în modul în care s-au desfăşurat concret activităţile de urmărire penală din data de 21.06.2019 la domiciliul familiei Şărămat”, scrie Neacşu duminică, pe Facebook.

El afirmă că, în realitate, a fost vorba despre o percheziţie domiciliară, în cadrul unui dosar penal şi invocă precizări de ordin procedural făcute de către preşedintele UNJR Dana Gîrbovan, care a afirmat că nu executorul judecătoresc, ci chiar procuroarea a "ridicat" si "predat" copila, in urma punerii in executare a unui mandat de percheziţie, nu a unei hotărâri judecătoreţti.

”Ori, obiectul percheziţiei este ridicarea de obiecte şi înscrisuri, iar nicidecum ridicarea forţată a minorilor. În speţă, există indicii că procurorul a folosit un mandat de percheziţie în mod abuziv şi, sub pretextul acestuia, a luat cu forţa şi ilegal minora din domiciliul asistenţilor maternali, depăşind limitele mandatului de percheziţie, săvârşind astfel infracţiunea de abuz în serviciu, iar prin modalitatea dură şi prin bruscările fizice şi psihice aduse minorei, care s-a opus să fie luată din domiciliul unde se afla, există indicii că s-a săvârşit cel puţin şi infracţiunea de lovire sau alte violenţe. Trebuie să facem distincţie între hotărârile judecătoreşti civile definitive care lămuresc, până la desfiinţarea lor, situaţia legală a minorei, adopţia fiind în acest moment legală, reţinerea acesteia de către familia Şărămat fiind ea însăşi nelegală, şi modul concret în care procurorul învestit cu o cauză penală şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, aducând grave vătămări integrităţii psihice şi fizice a copilului”, încheie Neacşu.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-06-23

In legatura cu acest articol...

Premierul Dăncilă cere ANCHETĂ în cazul fetiței dată spre ADOPȚIE

Avocatul Poporului s-a AUTOSESIZAT după scandalul fetiței dată spre adopție în SUA

Corpul de Control va fi luni în Dolj şi Mehedinţi pentru a face un RAPORT în cazul SORINEI, fetiţa din Mehedinţi luată BARBAR de autorităţi pentru a fi dată spre ADOPŢIE

SCANDALUL ZILEI: O fetiță, luată cu MASCAȚII pentru a fi dată spre adopție. Care e ADEVĂRUL




Parerea ta...

COADA DRACULUI
23 Iun 2019

PARCA SA NIMERIT . EI AMERICANI CROSETEAZA TOT IN DOMENIU . CEVA ESTE PUTRED
MAFIA PROCURORILOR OUT !
24 Iun 2019

Inca o dovada ca procurorii se cred Dumnezei! sau Magistrati?
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri



PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray