2019-07-22 04:32

Premierul Dăncilă cere ANCHETĂ în cazul fetiței dată spre ADOPȚIE

 |  17:52
Premierul Dăncilă cere ANCHETĂ în cazul fetiței dată spre ADOPȚIE

Premierul Viorica Dăncilă a cerut sâmbătă efectuarea unei anchete în cazul fetiţei ridicată de acasă pentru a fi dată în adopţie unei familii din SUA, subliniind că persoanele care vor fi găsite vinovate vor fi sancţionate.

“Am cerut de urgenţă o anchetă în cazul Sorinei, în condiţii de calm şi strictă respectare a legii, precum şi consiliere psihologică pentru copil. Integrarea fetiţei într-o familie şi un cămin în care să crească frumos înseamnă normalitate şi ar trebui să fie prioritatea noastră absolută. Cu sentimentele şi sănătatea emoţională a unui copil nu trebuie să se joace nimeni, cu atât mai puţin să o convertească într-o miză politică. Sunt mamă, eu însămi am trecut printr-un proces de adopţie şi ştiu foarte bine ce înseamnă. Condamn cu vehemenţă orice formă de abuz şi nerespectare a drepturilor copilului şi vă asigur de toată implicarea mea în acest caz, precum şi de sancţionarea celor ce vor fi găsiţi vinovaţi”, a declarat Dăncilă, într-un mesaj postat sâmbătă pe Facebook.

Fetiţa de 8 ani din Baia de Aramă a fost dată în adopţie unui cuplu din SUA cu cetăţenie română. Ea locuia împreună cu asistenta maternală, care a avut grijă de fetiţă în ultimii şapte ani.

Potrivit presei locale, asistentei maternale i s-a desfăcut contractul de muncă, iar autorităţile au considerat că fata stă ilegal la domiciliul acesteia.

În imaginile înregistrate de soţul femeii apare fetiţa de 8 ani, care plânge şi se zbate pentru a rămâne alături de asistenta maternală, căreia îi spune ‘mama’.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-06-22



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray