2020-04-10 00:12

Preşedintele KLAUS IOHANNIS a decretat STARE de URGENŢĂ pe tot teritoriul ROMÂNIEI pentru 30 de zile

 |  15:05
Preşedintele KLAUS IOHANNIS a decretat STARE de URGENŢĂ pe tot teritoriul ROMÂNIEI pentru 30 de zile

Preşedintele Klaus Iohannis susţine la această oră o declaraţie de presă în care face anunţul privind decretarea stării de urgenţă în ţara noastră pentru încercarea stopării propagării cazurilor de COVID-19.

Cele mai importante declarații ale președintelui Klaus Iohannis:

"Începând de astăzi se instituie starea de urgenţă pe tot teritoriul României pentru 30 de zile. Pandemia nu poate fi stopată decât prin măsuri excepționale. Aceste măsuri vizează sănătatea publică, dar și îngrădirea exercitării unor drepturi și libertăți. Aceasta este singura cale prin care salvăm viețile celor dragi.

Școlile vor fi închise pentru protejarea copiilor, elevilor și studenților. Prevederile legii privind acordarea unor zile libere pentru părinți nu se aplică angajaților sistemului de Apărare, unități sanitare și alte categorii. Aceste categorii au dreptul la majorarea salariului în situația în care celălalt părinte nu beneficiază de drepturile reglementate în această lege

Foarte important e să limităm povara financiară asupra cetățenilor

Dacă va fi nevoie, se pot plafona prețurile la medicamente, alimente strictă necesitate, servicii de utilitate public. Serviciile medicale pentru tratarea cazurilor de coronavirus se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României. Pentru persoanele aflate la domiciliu, se vor stabili măsuri de sprijinire

Angajatorii și angajații afectați vor fi sprijiniți prin derogări de la prevederile legale. Angajații vor beneficia de protecție socială. Nu mai e necesară deplasarea la sediul instituțiilor pentru depuneri de cereri pentru alocare de prestații sociale, pot fi depuse electronic.

Se va putea angaja fără concurs personalul necesar. Materialele medicale necesare se cumpără prin achiziție direct

Guvernul va anunța în curând pachetul de soluții pregătit. Producția și întreaga economie trebuie să fie pregătite să susțină combaterea epidemiei. Se va asigura continuitatea serviciilor de utilitate public. Am decis suspendarea efectuării controalelor la angajator de ITM

Activitatea va continua doar în cazurile de urgență deosebită. Lista se stabilește de ÎCCJ, CSM va da îndrumările necesare. Pentru judecarea proceselor, instanțele pot da termene scurte, de la o zi la alta, sau chiar în aceeași zi. Toate măsurile detaliate se regăsesc în decretul emis azi și care intră în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

Sunt hotărât, împreună cu Guvernul Orban să luăm cele mai drastice măsuri pentru protejarea vieții românilor. Dragi români, ascultați mesajele oficialilor, respectați cu strictețe regulile, evitați aglomerările, limitați cât se poate de mult orice deplasare. Oricât de greu ar părea, păstrați distanța social. Măsurile care au funcționat până acum au fost cele severe, de distanțare social.

Starea de urgență permite autorităților să adopte gradual sau imediat măsuri precum închiderea granițelor, a unor restaurante, cafenele, cluburi. Poate fi interzisă gradual circulația rutieră, feroviară, aeriană pe diferite rute.

Ca măsură de primă urgență, cu aplicare graduală, este și identificarea și rechiziționarea de stocuri, capacități de producție, medicamente utilizate.

Sunt măsuri extreme, cu impact direct asupra vieții cotidiene. Ele vor avea un caracter temporar însă sunt necesare acum pentru a preveni un rău mult mai mare în viitor. Tot ce facem se subsumează obiectivului primordial de a proteja viața oamenilor.

Eu voi rămâne foarte implicat și voi verifica personal implementarea măsurilor. Națiunea noastră trece prin momente dificile, dar suntem români, un popor pe care istoria l-a supus unor cumplite încercări și împreună am reuit să le depășim pe toate cu bine. Azi nu suntem singuri. O criză globală necesită soluții globale, efortul internațional e unul uriaș. Suntem încrezători că vom depăși cu bine această grea încercare.

 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-03-16



Parerea ta...

TITU
16 Mar 2020

Daca e asa puneti mana pe Bill Gates sa plateasca pentru raul facut omenii prin creearea acestui virus.Nu mi se pare in regula ca intreaga omenire sa fie la mila acestui terorist
COSA NOSTRA
16 Mar 2020

si de ce nu ingheata cursul euro leu criminalul de isarescu?asta nu este atac la natiunea romana?acum este stare de urgenta si primul arestat sa fie isarescu.si criminalii de la ccr care au pus tara intr-o situatie grava.si tv mafiei inchise.
HJJJ
16 Mar 2020

Ne bucuram nespus de mult. In vara o sa facem concediu cu banii de acum c-mas pe el de virus.
SICTIR
16 Mar 2020

La fel a semnat si decretul de majorare a alocațiilor ptr copii....si sică plus coronacâțu...sau pisat pe el La fel va fi si dupa analiza parlamentului...o va lua in mana toți securisti si militienii
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine