2019-07-22 21:27

Primarul Bacăului ar fi încercat cu cearşaful: Romeo Stavarache, tentativă de sinucidere în arest

 |  21:01
Primarul Bacăului ar fi încercat cu cearşaful: Romeo Stavarache, tentativă de sinucidere în arest

Gilda Popa

Ştirea că primarul suspendat al Bacăului, Romeo Stavarache, a încercat să se spânzure cu un cearșaf în celulă a “transpirat” luni în presa locală, la câteva zile după tentativa eşuată de sinucidere. Stavarache a fost salvat în ultimul moment de colegul său de celulă, de omul de afaceri Liviu Goian, fratele fotbalistului Dorin Goian. Gestul disperat ar fi fost motivat de faptul că magistrații i-au respins, pe 13 august, solicitarea de a fi cercetat în libertate.

Tentativa de sinucidere a lui Romeo Stavarache a ieşit “pe surse” citate de Radio Bacău din Penitenciarul Bacău, unde este încarcerat fostul primar. Astfel, după ce în 13 august Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar ori arest la domiciliu, primarul suspendat al Bacăului ar fi decis să îşi pună capăt zilelor, strangulându-se cu cearşaful din celulă. Acesta a fost salvat de colegul său de celulă, de omul de afaceri Liviu Goian, președintele SC Bacău și patron al unui post local de televiziune. Surse din Penitenciarul Bacăului susţin că Stavarache se află la infirmeria închisorii şi are cu el o Biblie. În prezent, primarul suspendat este supus unor investigaţii psihiatrice, informează un post de televiziune.

Tentativa, infirmată pe canale oficiale

Autoritățile neagă însă, pe canalele oficiale, varianta tentativei de sinucidere: “Este adevărat că este supus unor investigaţii psihiatrice, că este vulnerabil, cu psihicul la pământ, dar nu a vrut să se sinucidă. Se află la infirmerie, pentru că este bolnav”, susţin surse citate de presa centrală.  „Lotul Stavarache” se află la a doua lună de arest preventiv, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, în două rânduri, contestațiile depuse de inculpați la măsura plasării în arest preventiv. Ultima soluție de respingere a fost pronunțată de ÎCCJ la 6 august, când judecătorii Curții Supreme au dispus menținerea soluției date de Curtea de Apel Bacău, la 28 iulie, prin care inculpaților Stavarache, Goian și Cenușă li s-a prelungit măsura de arest preventiv pe încă 30 de zile. După ce nu a respectat obligaţiile impuse de cercetarea sub control judiciar, Romeo Stavarache a fost arestat preventiv pe 1 iulie. Fostul primar al Bacăului ar fi luat legătura cu ceilalţi inculpaţi din dosar, lucru interzis de lege. Stavarache este acuzat de cinci fapte de corupţie în urma cărora ar fi luat mită 2,4 milioane de lei de la patru oameni de afaceri. Fostul primar al Bacăului ar fi oferit la schimb mai multe contracte pe bani publici.

Fostul său consilier, vene tăiate în accident casnic

Interesant este că în 2008, Ionuţ Chiriloiu, fostul consilier personal al primarului de Bacău, Romeo Stavarache, a fost găsit cu venele tăiate, în locuinţa sa. Ionuţ Chiriloiu avea 29 de ani şi a fost consilierul primarului liberal Romeo Stavarache în mandatul 2004-2008. După ce iniţal declaraseră că este vorba despre o sinucidere, anchetatorii au mers pe varianta unui accident casnic, poliţiştii stabilind că bărbatul s-ar fi putut răni în geamul unei uşi.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-08-18



Parerea ta...

PROSTU!
19 Aug 2014

Daca esti BARBAT ADEVARAT, iti asumi - si laurii (cand esti pe cai mari) dar si taurii (de la curu'tau)!
HAMEDEO SPATARIU (SULLEA(
19 Aug 2014

SANKI! VRA SA PARĂ VICTIMĂ, BAGABONTU. SA FACÎ OCNÎ SECATURA, LA CÎT I-O FURAT PI SARMANII BACAOANI, CARI-S NIȘTI ÎNJIERI, PUPA-M-AR ÎN GAHOZ ȘÎ AIȘTIA.TRAIASCÎ REGILI ȘÎ DOMNU PRINȚIPE AGUDA!
UNU
22 Aug 2014

ar trebui bagat la parnaie si infractorii de la cet Dragusanu si cu unu Gaina care au furat impreuna cu Stavarache cu firme capusa pe spatele cetului si ragc-ului Gaina asta este director la SC CRAB SA care aveau firma capusa BRANPIS
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray