2019-06-16 22:00

Primele reacţii ale lui Radu Mazăre: Sunt mândru de tot ce am făcut în viaţă. Mă voi descurca onorabil şi demn în puşcărie!

 |  16:27
Primele reacţii ale lui Radu Mazăre: Sunt mândru de tot ce am făcut în viaţă. Mă voi descurca onorabil şi demn în puşcărie!

Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a reacţionat într-un final. Prin intermediul unui comunicat remis presei, acesta susţine că este mândru de tot ceea ce a făcut în viaţă şi că, după ce a făcut puşcărie în Madagascar, va supravieţui onorabil şi demn în puşcăriile din România. În opinia fostului edil de la malul mării, modul în care a fost decisă condamnarea sa nu reprezintă justiţie, ci "bătaie de joc" şi sugerează că se va adresa CEDO.

El mai subliniază că la ICCJ, „celebrul si temutul” judecător Ionuţ Matei, pus cu mâna preşedinte de complet in mod nealeatoriu, cunoscut ca un apropiat si un bun executant al sistemului securist reînviat în ultimii ani in România, l-a condamnat, in doar 3 termene, la 9 ani de puşcărie. 

Comunicatul integral transmis de Radu Mazăre:

"De peste patru ani nu mai dau declaratii si nu mai sunt deloc implicat in viata publica sau politica. Cu toate acestea constat ca numele meu, viata si persoana mea suscita in continuare un urias interes. Nu inteleg de ce si nu pot sa fiu decat surprins si impresionat. In acest context doresc sa fac cateva precizari, cu scuze pentru lipsa de modestie: sunt mandru de tot ceea ce am facut in viata, am construit de la zero ziare, radio sau televiziuni atunci cand nu eram implicat in politica. Ca primar am construit case pentru tineri si nevoiasi, am imbunatatit infrastructura si economia orasului Cta si, foarte important, am reconstruit statiunea Mamaia, pe care am scos o din praf, ruine si anonimat, facind o celebra. Si lista poate continua pe o pagina intreaga. Si in Africa cand am ajuns am procedat la fel: am construit un resort intr-o jungla salbatica, doar cu localnici inimosi, fara utilaje si facilitati. 

Desigur, am facut in viata mea si greseli, ca orice om, dar n-am facut rau intentionat niciodata, nimanui, fiind si un om cu frica lui Dzeu.

Vad ca foarte multi vorbesc despre condamnarea mea de 9 ani si a celorlati oameni din acest dosar, care este in opinia mea si a avocatilor una absolut nedreapta si revoltatoare.

Pe fondul acestui dosar, la Curtea de Apel Bucuresti, pe parcursul a 8 ani de proces, a 106 termene si a 5 judecatori schimbati, s-au realizat de catre instanta doua expertize judiciare – mamut . Una de evaluare imobiliara si una topografica. Ambele expertize au evidentiat un prejudiciu zero, demoland raportul DNA-ului facut in acest sens. Asa se face ca la finalul judecatii la Curtea de Apel au fost zeci de achitari in dosar iar eu am fost condamnat cu suspendare, ca sa fie ceva.

In apel insa, la ICCJ, „celebrul si temutul” judecator Ionut Matei, pus cu mana presedinte de complet in mod nealeatoriu, cunoscut ca un apropiat si un bun executant al sistemului securist reinviat in ultimii ani in Romania, m-a condamnat, in doar 3 termene, la 9 ani de puscarie. Cum? Foarte simplu:

− 1. a inlaturat expertizele judiciare neutre realizate de instanta de fond si s-a bazat numai pe rapoartele acuzatorului, adica ale DNA − 2. fara probe noi, le-a reinterpretat pe cele existente deja.

Trebuie adaugat ca in dosarul ANRP 1, dosar similar cu al meu, in motivarea achitarii inculpatilor de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie se scria ca nu pot raspunde membrii comisiei de retrocedare pentru valorile din expertizele realizate de catre evaluatori autorizati in cazul retrocedarilor. Adica, invers de cum s a apreciat in dosarul meu!!!

Toate considerentele de condamnare a mea sunt clar impotriva jurisprudentei si deciziilor CEDO de pana acum, dar, sigur, pana voi ajunge sa fiu judecat acolo voi face puscarie. Ca si in cazul primarului Mircea Gutau! Eu consider ca nu asta este justitie. E doar o bataie de joc!

Dupa ce am facut puscarie in Madagascar, acolo unde apelul detinutilor se facea intr-o curte cu pamant si mizerie pe jos , unde 1400 de oameni stateam in genunchi si cu mainile la ceafa, fara paturi si toalete, crede oare cineva ca nu o supravietuiesc in puscariile din Romania? Ma voi descurca onorabil si demn! Amintirile si iubirea nu mi le poate lua nimeni!"


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-05-21

In legatura cu acest articol...

Radu Mazăre, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru confirmarea mandatului de arestare

Rareș Bogdan DEZVĂLUIE CULISELE aducerii lui Radu Mazăre în România




Parerea ta...

ADINA
21 Mai 2019

Ramai cu amintirile tale, in constanta nu sunt locuri de munca, te-ai comportat ca pe mosia maica-tii cu acest oras...stai acolo cat mai mult si lasa-ne cu neamurile tale cu tot...
GHITA BIN LADEN CIUMA ROSIE
21 Mai 2019

asa sa faci Pastaie...sa te "descurci onorabil" adica sa te apleci dupa sapun nonstop
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray