2019-09-22 11:28

Propunere de la Ministerul Justiției: BANI pentru deținuții care nu au beneficiat de recursul compensatoriu

 |  17:56
Propunere de la Ministerul Justiției: BANI pentru deținuții care nu au beneficiat de recursul compensatoriu

Ministerul Justiţiei propune ca deţinuţii care nu au beneficiat de recursul compensatoriu şi care au executat pedepse în condiţii necorespunzătoare să primească 5 lei pentru fiecare zi-câştig neacordată, potrivit unui proiect. Compensaţiile se acordă celor care au stat după gratii după iulie 2012.

„Persoanele care execută sau au executat în condiţii necorespunzătoare pedepse sau măsuri privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal şi care nu au beneficiat de prevederile art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (...) pot beneficia în condiţiile prezentei legi de compensaţii financiare, acordate ca măsură compensatorie pentru executarea de pedepse sau măsuri privative de libertate în condiţii necorespunzătoare”, se arată în proiectul Ministerului Justiţiei, intrat în posesia MEDIAFAX.

Totodată, în document se mai precizează că orice deţinut sau fost deţinut care consideră că execută sau a executat o pedeapsă privativă de libertate în condiţii necorespunzătoare poate depune o cerere de acordare de compensaţii financiare la Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

„În vederea acordării de compensaţii financiare persoanelor care au executat pedepse sau măsuri privative de libertate în condiţii necorespunzătoare, se constituie o comisie specială în acest sens, la nivelul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. (...) Componenţa, modul de organizare şi funcţionare a Comisiei se stabilesc prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor”, se mai arată în document.

În cazul acordării de compensaţii, proiectul prevede o variantă ca pentru fiecare zi-câştig neacordată, deţinutul să primească 5 lei.

„(1) La calcularea compensaţiei financiare se va proceda înmulţind zilele-câştig ce li s-ar fi cuvenit cu o sumă de 5 lei pentru fiecare zi-câştig neacordată. (varianta 1)

SAU

(1) La calcularea compensaţiei financiare se va proceda înmulţind zilele-câştig ce li s-ar fi cuvenit cu o sumă de... lei pentru fiecare zi-câştig neacordată. (varianta 2)

 

(2) În vederea determinării compensaţiei financiare, Comisia evaluează ansamblul condiţiilor de detenţie ale persoanei private de libertate şi stabileşte compensaţia zilnică în funcţie de întinderea prejudiciului cauzat”, se arată în proiect.

Despăgubirile urmează a fi achitate de către Admnistraţia Naţională a Penitenciarelor şi/sau de Ministerul de Interne. O altă variantă prevede ca toate compensaţiile financiare să fie acordate de Ministerul Finanţelor Publice.

Proiectul mai arată că aceste compensaţii pot fi acordate pentru cei care au executat pedepse începând cu 24 iulie 2012. Totodată, cei care consideră că au executat pedepse în condiţii necorespunzătoare înainte de această dată, sunt avuţi în vedere doar dacă au avut solicitări la CEDO în acest sens.

Legea recursului compensatoriu a intrat în vigoare la 19 octombrie şi, potrivit acesteia, deţinuţii care au stat în condiţii improprii beneficiază de 6 zile libere la fiecare 30 de zile executate. În prima zi în care Legea recursului compensatoriu a intrat în vigoare, au fost eliberaţi 529 de deţinuţi.

Ministrul Tudorel Toader a declarat, în mai multe rânduri, că proiectul de lege privind recursul compensatoriu a fost iniţiat de „guvernarea anterioară” şi că studiul de impact se realizează în cadrul procedurii de legiferare, nu în faza de aplicare a legii. Toader mai spune că proiectul a ajuns la Senat înainte să fie ministru.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-02-06



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray