2019-11-22 12:47

PROTEST. Sute de perechi de pantofi depuse în fața sediului MAI, în memoria copiilor dispăruți

 |  15:10
 PROTEST. Sute de perechi de pantofi depuse în fața sediului MAI, în memoria copiilor dispăruți

Sute de perechi de pantofi au fost depuse, sâmbătă, în faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne (MAI), pentru a atrage atenţia asupra cazurilor de copii dispăruţi. Manifestarea a fost organizată „pentru a atrage atenţia că tragedia de la Caracal nu este singulară", informează Agerpres.

Evenimentul, organizat de PNL Bucureşti, a început la 11.05, ora primului apel la 112 al Alexandrei Măceşanu.

Preşedintele filialei PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, a vorbit despre nevoia de profesionalizare în ceea ce priveşte gestionarea cazurilor de dispariţie.

„Să se specializeze un corp de persoane din interiorul sistemului public, care să fie în stare să gestioneze genul acesta de situaţii, situaţii aparte pentru care îţi trebuie un anumit nivel de pregătire ca să faci faţă", a spus Violeta Alexandru, arătând că s-ar putea forma „zece poliţişti, zece specialişti pe judeţ".

Totodată, preşedintele PNL Bucureşti a subliniat nevoia de evaluări în interiorul sistemului de poliţie.

„Cerem ca în interiorul sistemului de poliţie să se facă nişte evaluări de sus în jos, de jos în sus, să se facă pe toate palierele decizionale şi să se comunice public - cunoscut fiind faptul că ministerul nu are această practică a transparenţei şi a comunicării informaţiilor - de data aceasta le cerem să comunice public care sunt nivelurile de competenţă", a punctat ea.

Organizatorul evenimentului, Daniel Ciungu, a afirmat că acesta a fost gândit pentru a trage un semnal de alarmă: anual 400 de copii dispăruţi nu sunt găsiţi.

„Observăm şi noi că din România pleacă foarte multe persoane tinere, sunt fie răpite, fie amăgite şi sunt duse în alte ţări şi sunt folosite şi abuzate. E o mare problemă pentru România că nu reuşeşte să îşi protejeze cetăţenii. Siguranţa personală a fiecărui cetăţean e ceva care nu se poate negocia", a declarat el.

Conform cifrelor oficiale, în România, anul trecut, au fost daţi dispăruţi 4.000 de minori. Au fost regăsiţi 3.600.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-08-03



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray