2019-09-20 21:29

PROTESTELE judecătorilor și procurorilor, împotriva OUG pe legile justiției, se întind în toată țara

 |  14:30
 PROTESTELE judecătorilor și procurorilor, împotriva OUG pe legile justiției, se întind în toată țara

Aproximativ două sute de judecători şi procurori, inclusiv de la DIICOT şi DNA, au protestat, vineri dimineaţă, în faţa Palatului de Justiţe din Cluj-Napoca. Judecătorii Tribunalului Cluj au anunţat că, începând de luni, vor suspenda activitatea judiciară timp de o săptămână. În plus, magistraţii afirmă că vor declanşa procedura de revocare a membrilor CSM şi vor susţine contestarea în justiţie a modului de desemnare a conducerii Inspecţiei Judiciare şi a conducerii Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, informează News.ro.

La rândul lor, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au decis suspendarea activităţii, nemulţumiţi de modificările aduse la legile justiţiei, ei urmând să acţioneze doar în cazurile care reclamă urgenţă, respectiv cauzele cu inculpaţi faţă de care s-au luat măsuri preventive.

Cauzele se vor amâna, cu excepţia celor urgente (cauze cu minori, ordine de protecţie, suspendarea actelor administrative, ordonanţe preşedinţiale), au transmis magistraţii.

„Membrii CSM au refuzat să soluţioneze cererea de apărare a reputaţiei profesionale a magistraţilor insultaţi de unii avocaţi pe treptele Palatului de Justiţie la protestul anterior. Susţinem contestarea în justiţie a modului de desemnare a conducerii Inspecţiei Judiciare şi a conducerii SIIJ. Solicităm preşedintelui CSM şi preşedintele statului să sesizeze CCR pentru conflict juridic de natură constituţională generat de adoptarea OUG nr. 7/2019 pe motiv că se încalcă principiul constituţional al controlului ierarhic şi îl împiedică pe procurorul general al PÎCCJ să îşi exercite obligaţiile”, au transmis magistraţii. 

În plus, aceştia solicită Parlamentulului să dezbată în procedură de urgenţă adoptarea cu modificări sau respingerea OUG nr. 7/2019, ocazie cu care să abroge dispoziţiile legale cuprinse la art 881-889 cu privire la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.

„Vom informa autorităţile europene cu atribuţii în materie de justiţie cu privire la situaţia ivită în România şi le vom solicita medierea cu instituţiile politice naţionale”, au mai transmis magistraţii.

Judecătorul Cristi Dănileţ a precizat că ministrul Tudorel Toader i-a fost unul dintre profesori.

„Eu sunt un fost student al donmului ministru şi mă dezic în întregime de fostul meu profesor d drept. Este unul dintre oamenii care au format generaţii întregi de magistraţi, dar prin măsurile adoptate de el şi de Guvern a dovedit că nu dă doi bani pe ştiinţa şi pe pregătirea noastră”, a spus Cristi Dănileţ.

Zilele trecute au protestat magistraţii din Braşov şi Oradea, iar vineri, de la ora 18.00, este programat un protest în Bucureşti, pe treptele Palatului de Justiţie.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-02-22



Parerea ta...

DESTEAPTA-TE ROMâNE
22 Feb 2019

Romanii de buna credinta sa se alinieze magistratilor si sa lupte impotriva mafiei psd-alde-udmr-minoritati care a acaparat Romania si vor sa o predea MOSCOVEI BOLSEVICE. MAFIA PSD A PÂRJOLIT JUSTITIA, ECONOMIA, SANATATEA, INVATAMINTUL SI A DISTRUS VIITORUL COPIILOR NOSTRI PRIN FURT SI TEROARE. JOS MAFIA PUSCARIASULUI draknea.
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray