2019-06-26 23:12

Reţea de traficanţi de heroină, destructurată într-o comună din judeţul Giurgiu

 |  14:16
Reţea de traficanţi de heroină, destructurată într-o comună din judeţul Giurgiu

Cinci persoane făceau parte din reţeaua descoperită de poliţişti şi procurori în comuna Clejani, din judeţul Giurgiu. Două dintre acestea au fost reţinute.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu, sub coordonarea procurorului D.I.I.C.O.T.- B.T. Giurgiu, au documentat activitatea infracțională a unei grupări infracționale din Clejani, județul Giurgiu, formată din 5 persoane, specializată în traficul de droguri de mare risc.

La data de 28 mai a.c., polițiștii au efectuat 3 percheziții domiciliare în Clejani, județul Giurgiu, în urma cărora au fost descoperite și ridicate 43 de comprimate ce conțin substanțe aflate sub control național, obținute și deținute ilegal.

De asemenea, au fost puse în aplicare 5 mandate de aducere, emise pe numele persoanelor, acestea fiind conduse la sediul D.I.I.C.O.T. - B.T. Giurgiu. Față de două persoane a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, iar față de alte două măsura controlului judiciar, pentru săvârșirea infracțiunii de vânzare de droguri de mare risc.

Persoanele cercetate, cu vârste cuprinse între 24 și  53 de ani, ar fi obținut venituri ilicite în urma vânzării de heroină unor persoane din localitatea Clejani.

Heroina ar fi fost transportată de 2 persoane, la intervale de timp relativ scurte, în comuna Clejani, prin folosirea unor mijloace de transport ale unor persoane din anturaj sau prin utilizarea transportului în comun.

Ulterior, heroina ar fi fost dozată și vândută de alți membrii ai familiei unor consumatori contra unor sume de bani, cuprinse între 50 și 100 lei pe doză.

La data de 29 mai a.c., persoanele reținute au fost prezentate Tribunalului Giurgiu, față de acestea fiind dispusă măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale și al jandarmilor din cadrul I.J.J. Giurgiu – anunţă Poliţia Giurgiu, într-un comunicat de presă.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-06-03



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray