2020-06-05 01:03

S-a votat amânarea plății facturilor și o nouă variantă pentru amânarea ratelor

 |  16:50
S-a votat amânarea plății facturilor și o nouă variantă pentru amânarea ratelor

Camera Deputaților a votat vineri mai multe legi inițiate de parlamentari PSD, Pro România și ALDE prin care sunt instituite o serie de facilități fiscale pentru firmele afectate de criză, printre care amânarea plății CAS și CASS, posibilitatea amânării plății utilităților (apă, energie, gaze, salubritate, servicii telefonice şi de internet, cablu TV) pentru trei luni și o nouă variantă a legii care permite amânarea ratelor. În forma adoptată de Parlament, indiferent de credit, nu se capitalizează dobânda.

Liberalii au anunțat că vor contesta la CCR legile adoptate astăzi de Parlament. În această situație, după ce se pronunță judecătorii Curții, legile vor merge la promulgare. Liberalii au avertizat că cele două inițiative legislative vor avea efecte dezastruoase pentru economiei. Liderul deputaților PNL, Florin Roman, a acuzat „populismul și iresponsabilitatea” inițiatorilor și promotorilor celor două acte normative, avertizând asupra declanșării unei crize economice, „care va genera aruncarea economiei în prăpastie și va genera pierderea a sute de mii de locuri de muncă”.

Amânarea ratelor pentru 9 luni, fără dobândă

În forma adoptată de Camera Deputaților, va putea opta pentru amânarea ratelor orice persoană fizică sau juridică (în OUG adoptat de guvern trebuie să fie afectată de criza COVID), pentru o perioadă de 9 luni, iar la credit nu se va capitaliza dobândă în această perioadă (în varianta guvernului nu se capitalizează dobândă doar la creditele ipotecare). Firmele pot aplica dacă au înregistrat pierderi de 15% în ultima lună (față de 25% varianta guvernului).

De asemnea, Orice proceduri de executare silită, inclusiv urmărirea silită a bunurilor mobile, urmărirea silită imobiliară sau popririle de orice fel, începute până la data intrării în vigoare a prezentei legi se suspendă până la 31.12.2020.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-04-03



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine