2020-07-11 00:27

Schimbări în lege! POLIȚIȘTII pot intra într-un imobil fără acceptul locatarului, dacă au indicii că o persoană este în pericol. AMENZI mai drastice pentru scandalagii de la bloc

 |  12:07
Schimbări în lege! POLIȚIȘTII pot intra într-un imobil fără acceptul locatarului, dacă au indicii că o persoană este în pericol. AMENZI mai drastice pentru scandalagii de la bloc

Noi măsuri vizând siguranţa publică intră în vigoare începând de duminică, printre acestea numărându-se amenzi mai mari pentru cei care organizează petreceri în spaţiul public sau care tulbură liniştea publică, reguli mai clare referitoare şa procedurile de legitimare, control corporal, al bagajelor sau al vehiculului, dar şi faptul că poliţiştii pot intra într-un imobil fără acceptul locatarului dacă sunt indicii ca în acel spaţiu este o persoană aflată în pericol, informează News.ro.

„La sfârşitul lunii ianuarie a anului 2020 intră în vigoare modificările mai multor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice. Legea instituie reguli clare şi transparente referitoare la procedurile de legitimare, control corporal, al bagajelor sau al vehiculului, sunt prezentate condiţiile în care o persoană poate fi condusă la sediul poliţiei şi situaţiile în care poliţistul poate utiliza forţa, respectiv sunt introduse garanţii suplimentare pentru respectarea drepturilor cetăţeanului”, anunţă IGPR.

 Este înăsprit cadrul juridic pentru o serie de fapte antisociale, precum refuzul persoanei de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale sau organizarea de petreceri private în spaţiul public, în proximitatea imobilelor cu destinaţia de locuinţe.

Tulburarea liniştii locuitorilor, este sancţionată cu 200 - 1.000 lei, dar repetarea faptei, în interval de 24 de ore, este sancţionată cu amendă între 500 - 1.500 lei sau 50-100 de ore de activităţi în folosul comunităţii.

Tulburarea liniştii locatarilor în orele de odihnă de zgomote provenite din localurile sau în sediile persoanelor juridice, din locuinţele persoanelor fizice este în continuare sancţiobată cu amenzi cuprinse între 500 - 1.500 lei. În cazul în care fapta este repetată, amenda creşte, fiind cuprinsă între 2.000 - 3.000 lei sau cu muncă în folosul comunităţii.

Amenzile pentru petrecerile private în spaţii publice pot ajunge la 2.000 - 3.000 lei, iar în cazul în care fapta este repetată, se poate ajunge şi la 6.000 de lei.

Condițiile în care au loc legitimarea și controlul corporal sau al mașinii

Conform poliţiştilor, legea instituie reguli clare şi transparente referitoare la procedurile de legitimare, control corporal, al bagajelor sau al vehiculului. De asemenea, sunt prezentate condiţiile în care o persoană poate fi condusă la sediul politiei şi situaţiile în care poliţistul poate utiliza forţa, respectiv sunt introduse garanţii suplimentare pentru respectarea drepturilor cetăţeanului.

Poliţistul are dreptul să solicite persoanei care face obiectul legitimării să ţină mâinile la vedere şi, după caz, să renunţe temporar la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat.

Totodată, conform IGPR, acesta are dreptul să conducă o persoană la sediul poliţiei, atunci când: nu s-a putut stabili (pe loc) identitatea acesteia, ori exista motive verosimile pentru a bănui că identitatea declarată nu este reală sau documentele prezentate nu sunt veridice; din cauza comportamentului, locului, momentului, circumstanţelor, ori bunurilor aflate asupra sa, creează motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală; prin acţiunile sale periclitează viaţa, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane sau ordinea publică; luarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru aceasta sau pentru ordinea publică.

Persoana este condusă la cea mai apropiată unitate de poliţie la care se poate realiza identificarea sa, verificarea situaţiei de fapt şi, după caz, luarea măsurilor legale.

Verificarea situaţiei de fapt şi, după caz, luarea măsurilor legale faţă de persoana condusă la sediul poliţiei se realizează de îndată, fără a depăşi 8 ore de la momentul iniţierii deplasării.

În situaţia în care identitatea persoanei nu a putut fi stabilită, din motive obiective, termenul de 8 ore se poate prelungi cu perioada necesară stabilirii identităţii, verificării situaţiei de fapt şi, după caz, luării măsurilor legale, fără a depăşi 12 ore de la momentul iniţierii deplasării. Vechea lege prevedea un termen de 24 de ore.

De asemenea, poliţistul are dreptul de a pătrunde, în orice mod, într-o locuinţă sau în orice spaţiu delimitat ce aparţine ori este folosit de o persoană fizică sau juridică, fără consimţământul acesteia sau al reprezentatului legal, pentru a salva viaţa sau integritatea corporală a unei persoane, dacă există indicii ca în acel spaţiu este o persoană aflată în pericol.

Totodată, este introdusă prezumţia săvârşirii unei acţiuni violente împotriva poliţistului, dacă persoana care a fost avertizata să nu se apropie continuă să se apropie de poliţist. Acţiunea persoanei dă dreptul poliţistului de a interveni, utilizând forţa, proporţional şi strict cât este necesar pentru a înlătura pericolul şi pentru a lua măsurile legale necesare.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-01-26



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz