2020-01-28 00:28

Se MAJOREAZĂ pedepsele pentru operațiuni cu DROGURI de risc

 |  20:45
Se MAJOREAZĂ pedepsele pentru operațiuni cu DROGURI de risc

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, decizional, proiectul de lege al USR care prevede majorarea pedepsei cu închisoarea pentru cultivarea, fabricarea, vânzarea, deținerea sau alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept. Inițiativa legislativă a fost adoptată cu 294 de voturi „pentru”.

Astfel, pedeapsa cu închisoare pentru deținerea sau vânzarea de droguri s-a majorat până la 10 ani. Legea în vigoare prevede pedeapsă cu închisoarea până la șapte ani.

„Proiectul, care a primit avize favorabile de la Consiliul Economic și Social și de la Consiliul Legislativ, modifică și completează Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare. De asemenea, proiectul majorează pedeapsa (închisoare de la 3 la 10 ani în loc de închisoare de la 2 la 7 ani) pentru cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept”, transmite USR, într-un comunicat de presă citat de Mediafax.

USR subliniază că România este printre ultimele țări din Uniunea Europeană care incriminează produsele etnobotanice, deși există multe cazuri de tineri care și-au ratat viitorul din cauza acestor substanțe.

„Majorarea pedepselor este prevăzută și pentru introducerea sau scoaterea din țară, importul ori exportul de droguri de risc, precum și pentru persoanele care, cu intenţie, efectuează fără drept operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege”, mai transmite USR.

Camera Deputaților a adoptat proiectul în calitate de for decizional, astfel că acesta va ajunge la președintele României pentru promulgare.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-12-18



Parerea ta...

E BăGAT AICI
18 Dec 2019

DMT-ul Ayahuasca? adică ceea ce a tras pe nas Gelu Olteanu?
CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
18 Dec 2019

foarte bine au facut.In timpurile de azi cu tot felul de atentate teroriste orice om sanatos la cap interzice toate drogurile pentru ca dependentii sunt folositi de tot felul de persoane cu intentii malefice.Cine vrea sa fumeze iarba neaparat n-are decat sa mearga in Olanda si sa fumeze acolo.In tarile asiatice pentru asa ceva e pedeapsa cu moartea tocmai pentru ca nimeni nu mai poate controla crimele facute de dogati
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine