2019-11-18 01:30

Soţia lui Gheorghe Dincă, audiată la DIICOT

 |  12:48
Soţia lui Gheorghe Dincă, audiată la DIICOT

Soţia lui Gheorghe Dincă, suspectat de uciderea a două adolescente la Caracal, a sosit, joi, la sediul DIICOT, pentru a fi audiată.

Ea a venit însoţită de fiica sa, iar la sediul DIICOT o aşteptau şi cei doi fii.

Magistraţii Tribunalului Olt au prelungit, în 14 august, mandatul de arestare iniţial emis pe numele lui Gheorghe Dincă, bărbatul din Caracal care a recunoscut că ar fi răpit, sechestrat, ucis şi apoi ininerat trupurile Alexandrei Măceşanu şi al Luizei Melencu.

În 3 august, DIICOT anunţa oficial că probele preluate din curtea lui Gheorghe Dincă conţin ADN-ul Alexandrei Măceşanu, precizând că a rezultat profilul genetic al unei singure persoane, respectiv al fetei de 15 ani, ”concluzie fundamentată ştiinţific pe compararea acestui profil genetic determinat cu profilul genetic determinat al părinţilor Alexandrei”.

DIICOT anunţa că Dincă este cercetat şi pentru omor calificat şi că sunt continuate cerecetările la domiciliul acestuia.

DIICOT preciza, în 6 august, că în cenuşa găsită la liziera de pe traseul Călăraşi-Bucureşti, loc indicat de inculpatul Gheorghe Dincă, au fost identificate fragmente osoase şi dinţi care, potrivit medicilor legişti, ar fi de natură umană.

DIICOT a anunţat, sâmbătă, că a primit de la Institutul Naţional de Medicină Legală constatările preliminare ale expertizei genetice judiciare în urma expertizării unei părţi dintre probele ridicate de la liziera de pădure, respectiv fragmente osoase de natură umană. "Având în vedere starea de calcinare excesivă a acestora, ca urmare a acţiunii factorilor fizico - chimici la care a fost supus materialul biologic osos, nu s-a putut evidenţia niciun profil ADN", arată DIICOT.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-08-22



Parerea ta...

ABRAMBURICA
22 Aug 2019

Circ Ala bala portocala de Caracalla . Sa pisat pe toti oameni din sistem , incopetenti .
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray