2020-04-05 20:19

SUCEAVA: Peste o tonă de deșeuri medicale periculoase, indisponibilizată de Poliție

 |  13:44
SUCEAVA: Peste o tonă de deșeuri medicale periculoase, indisponibilizată de Poliție

Poliţiştii de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase (SAESP) au indisponibilizat peste o tonă de deşeuri medicale periculoase depozitată în municipiul Suceava şi au deschis un dosar penal în acest caz.

Într-un comunicat remis AGERPRES, luni, de Biroul de presă al IPJ Suceava, se arată că, pe 7 martie, o femeie de 47 ani, din Suceava, a sesizat prin 112 faptul că la o hală de pe str. Cernăuţi din municipiu se depozitează deşeuri cu risc biologic.

La faţa locului a fost identificată apelanta, care a relatat faptul că în cursul zilei a observat o maşina cu inscripţii risc biologic ce depozita mai mulţi saci cu inscripţia "Risc biologic" într-o hală din spatele locuinţei de pe str. Cernăuţi.

În apropierea depozitului a fost identificată o autoutilitară în care se aflau doi bărbaţi de 43, respectiv de 63 de ani, iar în autovehicul au fost identificate mai multe colete din carton şi tomberoane din material plastic, pentru care a fost prezentat un aviz de însoţire a unor substanţe periculoase şi nepericuloase.

Având în vedere faptul că nu au fost prezentate toate documentele prevăzute de cadrul normativ incident privind transportul unor substanţe periculoase, a fost solicitată intervenţia lucrătorilor din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava, precum şi a echipei operative din cadrul SAESP, care au preluat cercetările în cauză.

A fost identificat administratorul unităţii ce are ca obiect de activitate colectarea, transportul şi eliminarea deşeurilor medicale, stabilindu-se că transportul de deşeuri medicale trebuia să se desfăşoare pe traseul Târgu-Mureş - Paşcani - Iaşi.

Din primele verificări s-a constatat că administratorul nu a respectat traseul stabilit, deoarece acesta urma să încarce mai multe deşeuri medicale din incinta unei hale pe care o închiriase pe raza municipiului Suceava.

În urma cercetărilor nu au fost identificate deşeuri arse, dar a fost găsită cantitatea de deşeuri de 1.019.8 kg., despre care reprezentanţii Gărzii de Mediu au concluzionat că sunt deşeuri medicale periculoase.

Întreaga cantitate a fost indisponibilizată, urmând ca aceasta să fie eliminată pe cheltuiala reprezentantului societăţii implicate, în conformitate cu prevederile legale.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii SAESP Suceava sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea măsurilor obligatorii de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase – notează agerpres.ro. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-03-09



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine