2020-07-14 14:16

„SUPER LEU”! DIICOT l-a descoperit pe cel mai „tare” falsificator de bancnote

 |  14:55
„SUPER LEU”! DIICOT l-a descoperit pe cel mai „tare” falsificator de bancnote

Cel mai cunoscut falsificator de bancnote din plastic din lume a fost prins de Poliţia Română.

Liderul grupului avea rolul de a-i coordona pe ceilalți membri, fiind implicat în procurarea de materiale și instrumente necesare falsificării, în falsificarea de monede și punerea acestora în circulație, inducând astfel în eroare mai multe persoane. Falsurile erau atât de bine realizate încât băncile nu au reușit să depisteze diferențele. Grupul pe care acesta îl coordona a falsificat bancnote de 100 de lei, în valoare totală de 1,7 milioane de lei.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, polițiștii au făcut cinci percheziții domiciliare în București și în Bușteni într-un dosar de falsificare de monedă, complicitate la falsificare de monedă, punerea în circulație de valori falsificate, complicitate la punerea în circulație de valori falsificate, deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori, complicitate la deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori, înșelăciune și complicitate la înșelăciune.

Acțiunea a vizat trei persoane care au constituit în primăvara anului 2014 un grup care își desfășoară activitatea și în prezent și care ar fi falsificat 17.065 bancnote de 100 de lei, prejudiciul ridicându-se la aproximativ 1.706.500 lei, se spune în comunicatul procurorilor DIICOT. „În urma cercetărilor, s-a constatat faptul că, într-un interval relativ scurt de timp, liderul grupului a reușit să producă cele mai bune falsuri din istoria României și să devină cel mai mare falsificator de bancnote din plastic din lume”, se arată în comunicat.

Falsurile erau aproape imposibil de identificat, susțin specialiștii.

„Procurorii DIICOT, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Oficiului Național Central pentru Combaterea Falsului de Monedă au desfășurat activități de monitorizare a fenomenului de plasare a acestui tip de contrafacere, iar ca urmare a calității superioare a reproducerii, fiind realizate pe suport de polimer și având imitate toate elementele de siguranță destinate publicului, inclusiv microperforațiile, banda iridescentă, imagine latentă, fereastră transparentă, cerneala care își schimbă culoarea, imprimare vizibilă în lumină ultravioletă, fals aproape imposibil de identificat de către persoanele care intră în posesia acestora, din acest motiv fiind denumit generic ‘SUPER LEU’ ”, se mai arată în comunicat.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-06-24



Parerea ta...

GHINION
25 Iun 2020

Daca in se afla partitul PSD la guvernare !? Acești falsificatori erau acum eroi neamului și decorați cu Steaua României." Soarta "
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz