2019-10-18 02:29

Timmermans, un nou MESAJ pentru Guvernul României: ”Nu adoptați legislația penală!”

 |  22:23
Timmermans, un nou MESAJ pentru Guvernul României: ”Nu adoptați legislația penală!”

Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene şi candidat al socialiştilor la alegerile europarlamentare, a declarat miercuri, înaintea dezbaterii de la Bruxelles, că prin scrisoarea trimisă pe 10 mai autorităţilor române încearcă să le convingă să nu renunţe la lupta împotriva corupţiei.

„Am scris o scrisoare destinată preşedintelui (ţării, n.r.), preşedinţilor celor două camere şi prim-ministrului, ca un pas preventiv: Nu este prea târziu, puteţi repara asta! Nu adoptaţi această legislaţie, nu reduceţi lupta împotriva corupţiei, nu mergeţi în acea direcţie şi implementaţi recomandările Comisiei”, a declarat Timmermans, potrivit news.ro

Timmermans a precizat că „ceea ce este nou acum este să încercăm să fim prevăzători. Sperăm că în noua Comisie (Europeană, n.r.) să putem face mai multe în acest sens. Este mereu mai bine să previi decât să corectezi apoi”.

Legat de utilizarea Articolului 7 din Tratatul Uniunii Europene în cazul ţărilor membre UE care nu respectă statul de drept, Timmermans a spus că este „foarte important”.

„Procesul este încă în curs, în Consiliu, atât în cazul Poloniei, cât şi al Ungariei. Cât priveşte România, încă avem şansa să prevenim, pentru că Parlamentul a adoptat legislaţia, dar nu este în aplicare. Încerc să conving instituţiile din România să nu facă acest pas”.

Întrebat dacă a primit un răspuns la scrisoare, Frans Timmermans a spus: „Tot ce am văzut a fost în media, iar asta nu este foarte încurajator. Încă încerc. Nu am pus un termen limită, dar la un punct, această legislaţie va fi adoptată sau nu”.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-05-15

GALERIE MEDIA




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray