2019-06-17 10:35

TRAGEDIE fără margini în Prahova. Toți cei patru COPII mici luați de o viitură au fost găsiți MORȚI

 |  11:13
TRAGEDIE fără margini în Prahova. Toți cei patru COPII mici luați de o viitură au fost găsiți MORȚI

Pompierii au reluat sâmbătă dimineaţa căutările copiilor luaţi de viitură în judeţul Prahova, după ce acţiunile au fost sistate pe perioada nopţii. Din păcate, acestia au găsit, sâmbătă, şi trupul băieţelului de 6 ani luat de viitura produsă în Sângeru, judeţul Prahova. Băiatul a fost găsit în zona în care, cu puţin timp în urmă, a fost descoperită sora lui, în vârstă de 9 luni, luată de viitură cu tot cu casă, alături de cei trei fraţi şi de mama lor, transmite Mediafax.

Reprezentanţii ISU Prahova anunțaseră cu puțin timp înainte că echipele de căutare au mai găsit un băiat de 6 ani, luat de viitură în localitatea Sângeru. Primarul comunei Sângeru, Gheorghe Radu, a spus că acesta a fost găsit tot în zona în care a fost descoperită sora lui, în vârstă de 9 luni, şi că băiatul nu prezintă semne vitale.

Purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat pentru Mediafax că echipele de căutare au găsit o fetiţă de 9 luni, la aproximativ 3 kilometri de locuinţa luată de ape. Nu prezintă semne vitale, a precizat Vasiloae.

La rândul său, primarul comunei Sângeru, Gheorghe Radu, a spus că fetiţa a fost găsită sub apă, prinsă în mâl. „A fost găsită fetiţa de 9 luni. A stat sub apă 20 de ore, era prinsă în mâl. A fost găsită la nici 150 de metri de locul în care am salvat-o pe mama ei”, a declarat Gheorghe Radu.

Reamintim că, o femeie şi patru copii, cu vârste cuprinse între 9 luni şi 6 ani din localitatea Sângeru, au fost surprinşi vineri seara de viitură. „Femeia a fost salvată, însă patru minori cu vârste cuprinse între 9 luni şi 6 ani au fost daţi dispăruţi. Echipajele de pompieri au găsit un copil, în vârstă de 3 ani, care se afla în stop cardio – respirator, s-au executat manevre de resuscitare, însă din nefericire, a fost declarat decedat de către echipajul medical sosit la locul evenimentului”, au anunţat reprezentanţii ISU Prahova.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-06-01



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray