2019-07-22 13:16

TRAGEDIE la Amara pe DN2C. Un mort și șase răniți, după ce un autoturism a lovit din plin o căruță

 |  19:29
TRAGEDIE la Amara pe DN2C. Un mort și șase răniți, după ce un autoturism a lovit din plin o căruță

O persoană a murit şi alte şase au fost rănite în urma unui accident produs, duminică seară, pe drumul naţional 2C, în judeţul Ialomiţa, unde un autoturism a lovit o căruţă. Mai multe echipaje medicale şi de descarcerare intervin la locul accidentului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa, Lăcrămioara Chira, accidentul s-a produs în zona localităţii Amara, fiind implicate un autovehicul şi o căruţă.

În urma impactului dintre acestea, căruţaşul a murit, iar alte şase persoane au nevoie de îngrijiri medicale, arată primele date de la faţa locului.

La locul accidentului intervin o ambulanţă SMURD, patru echipaje medicale de la Serviciul de Ambulanţă Ialomiţa, un echipaj de stingere şi pompierii de la descarcerare.

 

Potrivit Centrului Infotrafic, circulaţia este întreruptă pe DN 2C Slobozia-Buzău, urmând să fie reluată în aproximativ o oră.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2018-11-04



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray