2019-12-16 09:12

Tudorel Toader, CITAT la DNA. Care e dosarul în care este audiat

 |  17:54
Tudorel Toader, CITAT la DNA. Care e dosarul în care este audiat

Fostul ministru al Justiției Tudorel Toader a fost chemat luni la DNA pentru audieri în cazul fostului agent guvernamental al României la CEDO Viorel Mocanu, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare.

Conform surselor citate, Tudorel Toader a fost citat la DNA în dosarul lui Viorel Mocanu și nu s-a prezentat. Nu este prima dată când Toader este citat de procurorii DNA în acest dosar, au adăugat sursele judiciare.

HotNews.ro a relatat pe larg că Liviu Dragnea ar fi putut scăpa printr-o posibilă soluție favorabilă la CEDO de condamnarea la 2 ani de închisoare cu suspendare în dosarul fraude la referendum, după ce premierul Viorica Dăncilă l-a demis pe agentul guvernamental care pledase împotriva șefului PSD și a numit un nou agent - Viorel Mocanu - care a răsturnat practic argumentele de până atunci ale României.

În anul 2016, Liviu Dragnea a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare în dosarul Fraude la Referendum, fapt care avea să-l împiedice apoi să ia funcția de prim-ministru al României, ca președinte al PSD, partidul care a câștigat alegerile parlamentare din 2016. Așa se face că, în anul 2017 Liviu Dragnea a deschis la CEDO un proces împotriva statului român prin care spera să obțină apoi la Înalta Curte de Casație și Justiție revizuirea sentinței din Dosarul Referendumul. Aceasta după ce, pe 24 aprilie 2017, ICCJ îi respinsese și contestația la executare.

Foarte pe scurt, Dragnea s-a plâns la CEDO că un magistrat asistent s-a aflat printre cei care au semnat motivarea deciziei definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție din România de condamnare. Avocatul lui Dragnea, irlandezul Bernard O' Connor, a invocat jurisprudența CEDO în cazul „Cerovsek și Bozicnik v. Slovenia”.

În 6 decembrie 2018, fostul agent guvernamental la CEDO de dinaintea lui Mocanu, Catrinel Brumar, a combătut argumentele avocatului lui Dragnea și argumentează că nu se aplică precedentul din Slovenia.

În 12 februarie 2019, cu o săptămână înainte de un termen limită stabilit de CEDO pentru ca guvernul să aducă observații suplimentare în dosar, premierul Dăncilă o demite pe Catrinel Brumar. În locul ei, Dăncilă îl numește în aceeași zi pe Viorel Mocanu.

În 11 martie 2019, Mocanu depune observațiile suplimentare în dosarul Dragnea contra României, în care menționează aplicarea precedentului invocat chiar de avocatul lui Dragnea, așa cum a arătat HotNews pe larg.

Conform copiei intrate în posesia HotNews.ro, tot din 11 martie datează și un memorandum intern cu tema: „Observațiile Guvernului României cu privire la comentariile reclamantului și cererea de satisfacție echitabilă în cauza Dragnea Liviu-Nicolae împotriva României (termen CEDO 11.03.2019)”.

Observațiile lui Viorel Mocanu din 11 martie 2019, trimise la CEDO, au fost primite cu entuziasm de avocatul lui Dragnea, care a arătat Curții de la Strasbourg că astfel guvernul român îi dădea dreptate reclamantului Dragnea, așa cum a relatat HotNews.ro în luna mai, după ce a consultat documentele în Franța.

În iulie, HotNews.ro a scris, citând surse judiciare, că procurorii DNA au deschis un dosar în care este implicat agentul guvernamental al României la CEDO privind observațiile depuse de acesta în cauza Dragnea contra României, dosar cerut de Secția Specială de Investigare a Infracțiunilor din Justiție. Ulterior, Parchetul General a transmis că Secția de anchetare a magistraților a primit o plângere în care se susține că DNA a deschis abuziv un dosar în cazul agentului guvernamental al României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), Viorel Mocanu. Instituția mai spune că, "pentru lămurirea aspectelor sesizate", Secția specială a cerut DNA o copie a ordonanţei de începere a urmăririi penale in rem


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-11-22



Parerea ta...

POZA ZILEI
19 Noi 2019

Ne întrebam cu toții cum iar sta tovarășului Tudorel Toader cu brățări inoxidabile pe mina ?
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray